Iarna din gânduri
Frica umbrei fără chip
Uitată verii

Am descoperit de foarte curând că
vocaţia mea de victimă
perfectă
are
un defect subtil
de fabricaţie. Un viciu
ascuns cum aş zice într-o pledoarie
pro domo ratată
plictiseala

ieri prezent
azi trecut
mâine ceva ce-a murit
fără să se fi născut

rămânerea în lucruri
înălţare
piatra drumului azi
nisip perlei

ABSENŢĂ

Dumnezeu mi-a lăsat s.m.s.:
"să nu-ţi faci chip cioplit de iubit
ori de vis împlinit
cât lipsesc învaţă să pui compot
exersează cu merele verzi din clopot
şarpele l-am trimis la iernat
să nu prind p-aici picior de bărbat"

Dormeam într-un ochi plictisit de copac.
cu scorburile alea şi cu mîinile mele
în plus
ce Doamne să mă fac?
"Să nu iubeşti alţi dumnezei fato" şi
"Pe aproapele tău 'neacă-l ca pe tine însuţi
în cel mai adânc lac".
"Mă să nu ucizi decât durerea plecărilor să nu furi
decât sărutul copiilor dorminzi să nu-ţi mărturiseşti
strâmb dreptatea nedreptăţilor lor a plecărilor".

Da? da' cu mâinile mele în plus
ce Doamne să mă fac?

"Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti"
Şi a plecat.

Alăturea gândului în pustie de El am inventat roata.
o movilă de lut tot ce mi-a lăsat.