{ adormi[- mi(- mă)] }

"ce sooomn mi s-a facut de tine, plopule"

N.S.

şi ? mi-am rămas aşteptare

‎"munceam din greu ca să interzic cuvintelor să devină sentimente"


Gellu Naum

l.m.a.

"Să nu plîngi — o lacrimă e mai scumpă decît

un pod de cale ferată — să nu plîngi"

Traian T.Coşovei













mesteceni- armand belakov

.

drum

bun

doare

sfiosul dor

ş...I

sunt tăceri
adânc vorbitoare
taci-I -mi

voodoo

cine taie şi îndoaie
fie'i viaţa
plug
măruntaielor de oaie

latvia

şi tu

"am să mă îndrăgostesc într-o zi şi de tine cu... cu tot "

şi eu

"me'a mea- me'ul meu "

şi tu

" aşa ce dor de nu mai ştiu ce-oi face cu el, de numa… "

şi eu din tu

"gata!"

nimic şi nimeni
tacere
am
timp definitiv

Rainer Maria Rilke

ZEIŢA

din Poemele Fanceze

ale mele, mie? :)

MARIUS ALDEA

5 poeme pentru Cella, o îndrăgostită de poezie

ianuarie 26, 2010

1. În loc de cruce un nas de clovn

M-am născut dintr-un neam de comedianţi

deschid paranteza

tata era saltimbancul cu nasul roşu de la băutură

mama croşeta sârmă ghimpată în zilele plicticoase de duminică

aşa am învăţat să merg

mie mi-au schimbat scutecele clovnii

şi fetele de la circ care creşteau

pui de panteră sub fuste.

…………. …………. ………….

Acum cânt cu degetele bandajate

la femeia violoncel şi rage în mine ca un leu

contrabasul în călduri

şi-ţi spun că nu te pot iubi prin ţinere de minte,

nu te pot memora,

eventual… te pot devora

eventual… te pot devora

………. ………… ………..

Dar încă de atunci,

păianjenii tristeţii îşi ţes în mine pânza lor

ce vrei, fata mea, asta e croiala mea interioară,

eu am fost primul care a râs când a plâns

la înmormântarea unui clovn,

m-am născut dintr-un neam de comedianţi

închid paranteza

m-am născut trist…

2. Clipă de-o pleoapă

Mereu şchiop,

faţa cioplită de un sculptor orb.

Pe obraz ai un loc unde strângi lacrimile

vin păsările cerului, se adapă,

vin şi eu doar cu o aripă la mine,

cealaltă-i amanet..

……….. ………… ………….

Mereu şchioapă, mereu în fugă spre ceva

piedica asta de pistol

te împiedică să…

de ce să n-o spunem, te impiedică să mori,

mereu schioapă,

mereu în fugă spre ceva.

Şi văd aluniţa de pe coapsă, mă vede şi ea pe mine

se ruşinează, intră în carne ca o căpuşă

Stau şi privesc. Atât. Am ochii la mine.

Îmi ajunge.

………….. …………… ………….

Evenetual soarele la apus, chiştoc strivit

de un bloc de zece etaje

eventual rămânem aşa pe vecie.

3. Ghilotina ca animal de casă

Prietene,

curva asta cu buzele reci,

curva asta animală şi cu buzele reci

întreabă de tine tot timpul.

Dă-o-n mă-sa de iubire şi de os în gât,

prietene,

curva asta înlănţuită de propriul tău trup

îţi va deşira într-o zi gâtul

la fel cum se procedează cu o sticlă de vin roşu,

va cădea pe jos, se vor mira,

se vor închina babele,

vor spune, lasă maică să bea şi pământul,

să bea şi pământul cu gurile altora.

Prietene,

curva asta te va înşela cu buzele reci,

într-o dimineaţă de vară

când cocoşii îşi vor sparge piepturile

ca nişte alarme stricate de BMW.

…….. ……… ……….

Lasă, lasă,

să bea şi pământul cu gurile altora,

se vor închina babele.

4. Fără titlu 4

Nu te pot iubi,

am bătături la inimă,

mi-au călcat-o în picioarele goale

ţărăncile pe uliţele din sud,

nu te pot iubi,

mi-au călcat-o pe o arşiţă mare.

5. O aglomerare de singurătăţi

Azi dimineaţă, pe bulevardul Carol I

un taximetrist a lovit o căprioară,

oamenii au băut sângele din fugă,

nu au putut savura liniştiţi, se grăbeau,

întârziau la muncă…

Căprioara surâdea cu moarte în colţul gurii,

toţi, dar toţi o compătimeau admirabil,

dar cum spuneam, din fugă,

se grăbeau, întârziau la muncă.

Taximetristul şi-a cerut scuze mai mult în fugă

căprioara l-a iertat,

cu toate astea taximetristul privea în urmă

cu lacrimi în ochi (dar mai mult in fugă)

Incredibil, incredibil, fuga lor continuă

moartea ei înceată.

MARIUS ALDEA

Domnişoara A

martie 12, 2010

Domnişoara merge legănat

ca o raţă regală

domnişoara miroase atât de frumos

încât pereţii întorc capul după ea

ca pensionarii albind la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările

ca şi cum ar coborî nişte clape de pian

schimbând gama în care cântă de obicei

vecinii obişnuiţi

chiar acum în momentul acesta

domnişoara coboară scările

şi sânii ei se mişcă precum doi dirijori

nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea

îmi ridic pălăria imaginară

îi sărut mâinile şi poimâinile

trag aer adânc în piept

şi rămân îndrăgostit

negăsindu-mi cheia de la casă

şi auzind cum se pierde tocul ei

ca un metronom /de acum/ interior.

era, ziua mea

Volodia, mie…

…ți-am spus ieri că zbor… ei, și ce?
doar nu ai crezut că am aripi icarist spre tine,
a fost doar dorința mea să te știu și să mor
de nu am crezut că sunt încă mai tânăr ca mine…

…ți-am mai spus că sunt ca o gaură-n cer… ei și ce?
doar nu ai crezut că din mușchii mei blegi se va naște ceva?
…gândește-te tu… s-ar putea să se nască din
carnea mea flască altceva
decât un penibil EHE?

…acum, sigur, o fac pe nebunul, o fac pe deșteptul să am…
dar punem pariu că Dumnezeu a împărțit lumea înainte să înțeleagă faptul că
la fiecare pas de om
și la fiecare fir de ață
și la fiecare neputință cu puf de bumbac
și la fiecare ham
există cel puțin o întrebare:încotro?

...

femeie dacă nu ai vești despre tine
întreabă-mă pe mine cum
de ești așa înaltă că
nu-ți văd ochii peste poartă și
nici umărul pe care mă ridicam la mere nu
pare să mă apere să
mă vadă…
sunt așa de simpatic când mă scutur pe buze încât
pare că te sărut cu cireșul de după mărul din poartă sau
cu fânul din pod sau
cu bunica încercând să afle
de ce am cosit cu degetele încercând să
îți fac dar un inel strălucind bine…
uf… ce greu e să spun că
mă așteapta un fost coleg de cameră la
birtul din colț… mie
numele birtului mi se pare fantastic…
se numește „La Dumneavoastră, Domniță!„

Poem pentru CELLA – Îngerul cu capul în jos –

când am intrat pe pagina ta o albină
mi s-a aşează pe mână
ce mă făcem dacă venea ariciul, poate fugeam
călare în lumea lui dintre ţepi
dacă venea melcul aş fi ştiut cel mai bine
cum să mă descurc
dar a venit o albină, mică, firavă
mirosea poemul ăsta care stătea să iasă din piele
nu va pleca curând, mi-am spus
ar fi bine să stau nemişcată
aşa scrie în manualul de supravieţuire
îi va culege nectarul şi va pleca
tot ce trebuie să fac este să stau nemişcată
să-mi chem mama, să-mi chem tatăl
să o sun pe CELLA, nu-i ştiu numărul
poate un medic cu diplomă în călătorii
cu sape, cu sfori, târnăcoape
să-mi dezgroape poemul din carne
locul e deja roşu şi inflamat
şi uite-l cum apare ca un înger cu capul în jos

2010/11/18 at 18:13

Paul G. Sandu – Frunza verde violet
(se dedica Cellei)
Si-am zis verde violet
Ma doare un cal discret
si-am zis para de gutuie
cel ce e de cel ce nu e
si-am zis zbor de mers pe jos
dezosare de un os
innoptare-am zis de zori
genunche de subtiori
am zis fat de om batran
om intreg de omul span
si sarut am zis de gura
si ca-s bolnavi cei ce-l fura.
Frunza verde violet
ma doare un cal discret
ca nimica n-am prea zis
despre-ntregul paradis

fapt divers, uitarea

prietena mea
r
a murit de cancer
bărbată'su g s-a apucat de băut
era abătut sau aşa ceva

mama s-a stins
ca o lumânare iubind
viaţa şi pe noi
asta nu mi-o pot încă
ierta

tata a plecat aproape singur
de pe patul de spital
nici pe el nu l-am putut opri
câteva săptămâni
au fost preadepartea acasei lui
mult prea mult
nici asta nu se poate şi nici nu vrea
ierta

iubitul mi-a murit încet şi blând
de inimă rea
pe el şi pe mine cine şi când
ne poate ierta că nu am ştiut
blândeţea şi inima nu-s mereu
în paza şi puterea Ta.

lacrimile şi uitarea
nici atât
gata !
înscrieri la cuvânt
suspendate
pentru ? împotrivă ? se abţine cineva ?
unanimitate neiertării
zece mii de avemarii zădărniciei
sau
aşa ceva

am auzit spunîndu-se că
între naştere şi moarte
e viaţa
înţeleg că trăiesc
doar pe viaţă şi pe moarte
între
pot şi probabil o şi fac toţi ceilalţi.

pornesc !
ai în grija ta
între viaţa şi moartea
vezi ce faci
cuasuprademăsura mea
nu-i de glumit să nu-mi zici iar că nu
ştii aprinde focul fără chibrit.

p.s.- amnar înseamnă, dex dixit, "Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul"
ţi-am mai zis asta în ziua aceea în care ÎNCĂ nu ai venit.

singur

iubitul meu mereu
trăieşte în
oraşulcuamintirilemele
când trece pe stradă câte una
politicoasă
îşi scoate pălăria
fără glas el o calcă
trece prin umbra mea prelinsă
sub tălpile lui spre rigola
secată
sunt cu el ochi în ochii închişi
nu are cum
să mă vadă.

singură

nu există

IUBIRE

decât în ceea ce pământenii
şi doar ei
numesc aiurea
moarte
celelalte toate
sunt doar

o altă dragoste
aşezată la casa ei

iarNa

Depresivii
şi-au pus fularele în grinzi
şi-au luat hapurile melancoloide
şi-au înfipt cuţitele pe lama cărora nu trecea nicio furnică

Optimiştii
şi-au pus fularele la gâtul paiaţelor din oglinzi
şi-au luat hapurile hâhâinde
şi-au înfipt cuţitele în subsuorile şi tălpile sensibile

Dumnezeu
şi-a pus fularele
şi-a luat hapurile
şi-a înfipt cuţitele

Îngerii fac curăţenia de toamnă
între rai şi iad
e o hărmălaie generalizată în
univers se scutură
trenţele
fularele hapurile cuţitele

ningem.

ţine-mă de mână

icsuri

V.Kandinsky

o multă

mută, multă, mută

una

aglomerare de singurătăţi

timpului indiferent

degetele i-s subţiri şi albe

alb alungit în nicăieri

a l b

ce frunte mîngîi

noapte

degetele-s subţiri şi

al- be noap- te

nimic

doar

peste tot şi toate

al-be noap-te al-be

nimic

fulguind

peste deşertăciunile

poate

să poţi să ai un mormînt

unde

să aprinzi o lumînare

de ce ?

când s.m.s. când s.o.s.

bărbatul acela îmi spune
te iubesc şi eu
nefericirea nefericirilor comune
îl şi cred
încălzirea aia globală-i un moft
dragostea mea cauza
şi efectele ei ?
spontane !
- mai ceva ca flora şi
rar fauna -
între paranteze
dans

eu şi iubitul meu suferim
grav de autocombustie
norocul bun al lumii pământene e
că nu ne-am întâlnit aici, încă, dar
vă avertizez:
puneţi mîna de şcolarizaţi cît de mulţi adulţi
la pomieri
pămîntul vostru e în pericol mortal
ne iubim
de unde vă privim e linişte

pauză
de o ţigare

autodenunţ

mă simt tare aiurea când
oricine poate scrie ce-i trece prin cap
numai pentru că
şi hop o gaşcă decretează:
”ni mă poetul
mânca- l -ar mama de genial”
apoi pleacă fiecare la casa lui cu
romul băut şi placheta ăluia în buzunar
de la protocol se dau şi sărăţele cunoscătorilor
cu rubrică la ziar
”hai să ne trăieşti coane eşti valabil
ne vedem la lansare se dă wisky că x
e tradus în două limbi la paris”

de ce înşir eu baliverne
stâlpului meu de telegraf şi uit
să pun apă la flori ?
a uda locul are prea multe înţelesuri
d-aia
(nu) mai bine tac şi mă încui în casă
fac un foc bun cu ce mi-a mai rămas din
'luceferele' de dinainte de '89
beau must de iestimp să nu uit că-i toamna (prea) târziu
şi tac în (era să zic o vorbă urâtă)

tot prăsind pui de cuc or să înceapă
unii să mă strige
habar n-au ei ce mult mă pot concentra
pe indiferenţa dintre luni şi miercuri
eu chiar citesc
cărţile pe care dau banii

de când Apollinaire a decretat că virgula
nu există în poezie
am hotărât să mă victimizez liniştit
iau zilnic o porţie dublă din poetul zilei
şi-l masacrez prin rămânere în gât

în rest aflaţi despre mine că-s albă de
la laptele vacii bio căreia-i plătesc abonament lunar
semăn izbitor la pipăit cu rochia mea
albastră care pluteşte credincioasă
doar în locul meu celelalte femei fiind inexistente
şi în general
iubesc ca ocupaţie de bază
era să uit că am şi mantră

~ nu am să scriu poezie

niciodată ~

...

iubirea ?
te-o naşte
într-o zi o femeie
curată
o lacrimă din ochii
mariei rămasă neplânsă
singurătatea şi înstrăinarea
mea

eu ?
muncesc parti- job
la un pui de stea
o cunosc pe
femeia aceea frumoasă
şi blândă
a fost cândva
maica mea

...

vieţuiesc
într-o casă
cu anotimpuri decomandate
îmi plătesc la vreme
chiria
lui dumnezeu
şi am aici
doar
dreptul să
mă treacă în acte
când o vrea

aritmetică O

de câte ori poţi muri
socotind
ţinem una
naşterea
numărăm cruci toate celelalte
până când
nimerim
întâmplător întotdeauna
colţul raiului
groapa surâzând e
atât de cu simţ de răspundere săpată
sărut blând de pământ
frânt în bulgări mari ca
o pâine coaptă pe ţest
grâul din căpiţa iubirii
o singură dată
o naştere
o iubire
o viaţă
o groapă
aici o să curgă curând
un fir de apă îngerii
joacă-n picioare pământul
izvorându-l

enkidu era doar pretext

te întâmpliI
sâmbăta dimineaţa
la nouă jumate
într-o gară ce nu are spate
dai un telefon
bei o cafea fără lapte
îţi cumperi un breloc haios
şi pleci mai departe
viaţa nu are nimic
misterios
la ambele capete e
o singură moarte
eşti nicăieri
nimeni
adică într-o gară
dezafectată
cum îi zicea unul
nu există
- destin-
linia şapte

departe

hai mă
să te sărut
şi să îţi desenez
patrate.