madona pomului uscat

Petrus Christus1460


Ezechiel, capitolul 17:24
“Şi toţi copacii de pe cîmp vor şti că Eu, Domnul, am pogorît copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.”

renunţare

să nu ne mai lăsăm
furaţi de cuvinte şi
alăturări schilodite
capătul drumului dă
în calea lactee colţ cu gaura neagră "I"
culcată pe apă sunt
cea mai apropiată creatură
din cerul inexistent


p.s.-
ce invenţie, ratată,
gravitaţia
ce delicat l-am 'ocolit' pe de cu din, zîmbeşte-mi




Ianusul lui Ştefan Câlţia

gînd,(ne-?) ruşinat

să cunosc un PESCAR DE SUFLETE
să fiu PEŞTIŞOR FERMECAT
pe VEŞNICIE

P.S.
ştiu să mă dau
în spirale
peste (orice) cap

cine fură sufletul florilor moare neiertat

fotografia- Imogenei Cunningham
...

... îmi rătăceşte prin toate vinovăţiile că
a tăia flori e împotriva firii
a aşeza flori între ape e cruzime
a privi flori murind e alungarea luminii
a fotografia flori tăiate aşezate în ape pe moarte

a neiertare zac
în cimitirul florilor cu suflete fotografiate

A, rar

arar,ar, rar, offf... A, ce la rar


Râde singură urma
Apa e netulburată
Răpăie ploaia

Apă

Răpăie plo(a)i a
Apa e netul burată
Râde sing ura urmă

A apă

camera albă cu un singur tablou, fereastra

(re)citeam Zenobia 'pe scribd' plîngînd din tabloul iubit al lui Ştefan Câlţia

Măr lepădat fulg
uitare anotimp crud
veri azi departe.

mai, eşti ?

semnul întrebării
(în)praf de
drum


punând ghilimele
privind culorile
cratimă
surâzînd colţului de deochi
uneia ori alteia dintre litere
de dincolo
de fereastra unui ianuarie
anormal
toate
(î)
mi
se
par îndepărtate
aş
putea lua fiecare vers
scris
şi
să-l reduc la
o
compunere
amputată

să
(-ţi)
fiu

fiecare imagine să o comentez
fără a o arăta

să
(-ţi)
par

ce aiurea chiar
este iar şi iar
spaţiul
şi
comunicarea
şi şiul şşşIşşş


am citit excesiv de multe bloguri noaptea trecută


sper să fie doar o intoxicaţie
temporară
compot
temporal
îngeri geampara pe retina

eu sper
eu
pun virgule
eu
şşşIşşş

semnul pentru întrebare


îmi pare aiurea

mie îmi plac anotimpurile
normale
versurile imaginile poemele


îmi repet:
îţi e clar
poemele

îmi spun, banal,
bucuria-i
întreagă doar
(cu) tristeţea şşşişşş singurătatea
ei cu tot
merg
eşti
pe drumul
neştiind
ca
întotdeauna unde
duce
merg

cratima da

(îi) e un anoTimp (a)normal

linia e liniştită şi caldă
te simt ţinîndu-mă de mînă

şşşIşşş

plouă cu îngeri orfani …
hai să-i înfiem



p.s.-

undeva
o virgulă e pusă aiurea
şterge-o
tu
ne ceartă mallarmé

vă repet, cu şi de drag, NU SCRIU POEZIE :)

"Ţin locul unei pietre de pavaj
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor"

reflexie A/A :)

Apa ochilor
şapte izvoare zori vii
gene cad maluri

... în VIS

"Poezia îmi va fura moartea"

René Char
traducerea lui Gellu Naum

vis...

Much Madness is divinest Sense--
To a discerning Eye--
Much Sense--the starkest Madness--
'Tis the Majority
In this, as All, prevail--
Assent--and you are sane--
Demur--you're straightway dangerous--
And handled with a chain--

- Emily Dickinson-







"And by the way, everything in life is writable about if you have the outgoing guts to do it, and the imagination to improvise. The worst enemy to creativity is self-doubt."

The Journals of Sylvia Plath

om de zăpadă, mă (mai) iubeşti ?

Închide ochii
simţi mîngîierea iernii
pe inima ta ?

deşertAre

Îngere
de ce plângi
când te ţin în braţe
şi-ţi spun că
te iubesc ca pe mine însămi
uite
mi-au crescut pene albastre
în colţurile ochilor
şi-n cioturile inimii e aşa frig
între pământ şi ceruri
trage un curent spiralat
de însingurare Îngere
închide una dintre uşi
aşa ce somn mi
de numa

vis

să nu mă trezeşti
universul mă doarme
oceanul nu trezeşte picătura
picătura
deşertul nu tulbură
firul de nisip
nisip
doarme-mă
şi visează-mi-te

ridicolul speranţei, culoarea

Ce minune e despărţirea verde de albastru
nonculorile s-au sinucis cu o cratimă
părăsirea e doar o altă licenţă poetică
mi-am cumpărat storuri neutre: doi bani

mesteacănule

eşti copac nehotărât copacule
pe mine mă joacă la ruletă rusească luna
echilibrul universului e în siguranţă cu noi
poate face pui vii în linişte: doi bani

mesteacănule

te învelesc în sărut de noapte bună
mă trezeşti în hohote ultraviolete
poeţii pot bate stepele ridicolului şi fără mine
odihnească-se-n pace metafora universală pute: doi bani

mesteacănule





p.s.
mi-am anulat căsuţa de s.m.s.
arunc cu pietre în baltă
ele aruncă în mine pătrate ecosez

alexetimie

Buze arse dor
sărut inima iernii
timp viaţa morţii

arheologia singurătăţii

“Sunt drumuri ce ne caută demult.
Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi
În căutarea lor pe alte drumuri”
O.Paler

arheologia singurătăţii

Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii.

Nichita- Autoportret

arheologia singurătăţii

Venus din Willendorf
***


Ce singurătate
să nu înţelegi înţelesul
atunci când există înţeles.

Şi ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
şi surd, ce singurătate
in toiul cântecului.

Dar să nu-nţelegi
când nu există înţeles
şi să fii orb la miezul nopţii
şi surd când liniştea-i desăvârşită,-
o, singurătate a singurătăţii!
Nichita- Hieroglifa

H

Issa
” Nimic nu-mi aparţine
Doar pacea inimii
si răcoarea aerului”

...

Minciuna nopţii
promisiunea călcată
de lumină- VIS

la adio, obsesiv deja*

gândul te-a însoţit doar
cât l-au ţinut picioarele
acum
e olog sărmanul
acum
fluturând aiurea fără vânt
acumul
de pe marginea aceluiaşi
gînd plictisit
acum
drumul să-ţi fie bun
acum !

*

indicaţii regizorale:

se repetă obsesiv 'acum'până le intră în reflex şi disoluţie coardelor vocale că
Ă este Ă, oriunde ar fi şi oricâtora le-ar zice orice,
doar pielea şi-o mai schimbă
rar, ce-i drept, că minciuna repetată, ştie până şi el ce mirare, e A
devăr
(nota bene)= întâmplare

l.m.a.

NORA IUGA


desmărginirea