"Voi n-aţi fost zămisliţi pe drumuri,
copiii voştri n-au fost luaţi
şi înecaţi într-un canal,
pisoi cu ochi lipiţi şi orbi,
n-aţi rătăcit dintr-un oraş în altul,
nu v-a pândit poliţia pe străzi,
voi n-aţi văzut în zori de zi masacre,
n-aţi fost vârâţi în trenuri pentru boi,
n-aţi cunoscut sfâşietorul hohot
al înjosirii, nici n-aţi ispăşit
o crimă niciodată făptuită,
crima de-a fi, de-a respira, schimbând
atâtea nume şi atâtea chipuri
pentru-a scăpa de numele rostit
cu nesfârşita scârbă şi de chipul
scuipat de-ntreaga lume. Va veni,
ştiu bine, va veni o zi în care
acest poem îl veţi avea sub ochi.
Ce v-ar putea solicita? Nimic.
Priviţi-l şi luaţi seama! E un strigat!
Atâta tot. Putea-voi să-l sfârşesc?
Dar când sub talpă veţi strivi, voi, smocul
de iarbă şi urzici, veţi şti, atunci,
c-am fost şi eu, cândva, un om, un om,
un om al unei epoci dispărute,
de mult uitată, poate, pentru voi,
veţi şti atunci că inocent am fost,
şi că, la fel ca voi, aveam şi eu
obrazul încrustat de bucurie,
de milă şi de furie, un chip
de om la fel ca voi - şi-atat!"
Ultimele cinci versuri sunt gravate, în engleză şi în ebraică, la intrarea în "Sala Numelor" din Memorialul Holocaustului, Yad Vashem, de la Ierusalim, fiind semnate:
Benjamin Fondane (Iasi, 1898 - Auschwitz, 1944).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu