miercuri, 18 iulie 2012

NAIVA :)

nu ştiu dacă sunt frumos de trecătoare ori doar trecător de frumoasă
anoTimpurile nu mi-au desluşit şi nici nu mi-au lăsat, trecând, amintiri despre mine
ce simt nu-i adevărat, zice vântul şi ploaia, ce văd nu este decât culoarea
când sunt ploaie leg vântul la ochi  zâmbet şi mirare basma clipocind
vânt dacă sunt mă  leg cu o funie groasă împletită din stropi şi mă joc şi strig şi pot
sunt, mereu,  nimic în mii de culori
un bondar duplicitar mi-a zis “floare”
o albină grăbită mi-a aruncat în cap o găleată cu nori:
- mori, până-n zori, oricât de frumoasă te crezi vânturi şi ploi îţi mint clipa de balans înşelător
eşti frumos trecătoare, trecătoare frumoasă prin anoTimp de culori


-doar-
vis cu flori

2 comentarii: