joi, 4 octombrie 2012

~.~

”Aseară am ieşit din clădire ridicându-mi puţin gulerul hainei, făcându-mă că nu plouă, dar ploua. Nu ştiu de ce, dar mie nu mi-au ieşit niciodată bine lucrurile astea.
Odată am promis cuiva că într-o zi o să ningă. Cu doua zile înainte a nins, două zile după a nins iar, mai puţin în ziua în care eu am promis că o să ningă. Dar nu m-am supărat, trebuia să ştiu ce pot face şi ce nu. E aiurea să crezi că poţi face orice, trebuie să ştii şi unde să te opreşti. Iar eu m-am oprit poate prea devreme, şi asta pentru că într-o zi n-a vrut să ningă.
În altă zi mi-am dorit ceva foarte mult şi când era foarte aproape să se întâmple m-am răzgândit şi nu s-a mai întâmplat. De atunci orice mi-am dorit a avut acelaşi sfârşit. Nu se întâmpla. Întotdeauna cineva se aştepta să mă răzgândesc, chiar dacă eu nu mă răzgândeam ca prima dată.
Altă dată mi-am prezis că până la vârsta asta nu voi fi fericit şi am fost surprins să văd că aveam dreptate. Oricine în locul meu ar fi vrut să se poată înşela, să mă pot înşela, era un lucru pe care oricine l-ar fi putut face, dar nu l-a făcut.
Acum trăiesc într-o prediciţie de-a mea.”- autor ANONIM :(
cine îl cunoaște să mi-l numească.. să-i pot mulțumi că multă vreme l-am simțit aproape
conducîndu-mă-n întuneric
spre acasă

8 comentarii:

  1. Eu pot să zic cu siguranță că îl nu știu. :) Baftă!
    P.s. cititnd ce am scris mai sus pot să zic cu siguranță că sunt agaramat!
    Sănătate! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ghicesc, un pic de (pen)unmbra kafkiana, dar chiar ca sant curioasa. Eu sant intr-o mica vacanta de la bloggerit, pe care nu am prezis-o, dar totusi a venit.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Alin- :)
    ești FOTO-graf

    asemenea

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Irina- curiozitatea ne ține vii

    bucuroasă să te știu bine

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai...ce-i cu gardul asta de sarma ghimpata?! auch :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. nu.dar pe cine martirizezi? pe tine sau pe noi? nu cumva, in viata asta, fugim de suferinta? si ea ne ajunge din urma...

      Ștergere
  7. cred că reprim
    nu am deprinderea fugii

    RăspundețiȘtergere