prag

Călătorisem ca un cer pe cer
Într-o aglomeraţie de nedescris printre podoabe
printre minuni unde se află o strachină cu apă şi o bucată de
pâine muiată de ploaie 

aşa se face că purtând în noi infernele şi paradisurile lumii
abia ne cuprindea şezlongul şi exista o mare nostalgie în
trupurile noastre
aşa se face că  ne tăvăleam prin ceţuri galbene
pe unde mângâierile femeilor se împleteau cu zborul raţelor
sălbatice
şi poate că sălbăticiţi noi înşine de prea multă singurătate
treceam ca nişte umbre cu buruieni pe umeri

peştii scoteau capetele din apă ne priveau speriaţi spuneau
duceţi-vă dracului
ce tot vă foiţi de colo colo şi plângeţi pe ape
lăsaţi-ne în pace cu visele noastre tranchile
cu lăutarii noştri morţi care ne cântă pe verande

noaptea când şerpii se târau tăcuţi spre ugerele vacilor

eu mă duceam să umblu spre pădure
pe lângă apa neagră pe unde se scăldau copacii
eram bărbat înalt mă cocţam pe scaun
erau acolo fete care ştiau algebră cu gene foarte lungi
spuneau cuvinte ca nişte coşciuge şi se culcau în ele

purta pe spate pielea unui taur negru
iarna îmi înfăşuram picioarele în paie mă curăţam cu peria
număram prafurile ca la armată
şi una cu tricou în dungi mi se urca frenetică în cârcă

urma o jumătate oră de insulte
ea se rezema de tejghea se uita în oglinzi
îşi apăra exemplul ştia cuvintele dar le uita semnificaţia
zicea că mă omoară cu o piatră ca pe poetul Mihail iubit de
infirmiera Dobriţa
apoi se liniştea ne regăseam curaţi ca diamantul
mă îmi spunea eu n-am nimic cu tine ce să am
uite niţică iarbă fă pipi
am să deschid fereastra măcar să te presimţi
era o stare de primejdie un pergament făcut din pielea mea

Gellu Naum- nimeni de mult

* Partea Cealaltă; Melancolia Dezvoltării; Editura Cartea Românească; Bucureşti; 1991.