CUI

Mircea Lacatus

12 ianuarie 2014 la 19:09 ·

orașul fără oglinzi

uneori
am sentimentul
că toată existența noastră
nu este altceva decât
o arogantă sublimă
şi nemuritoare
bănuială

în adăpostul meu
am hrană pentru încă
o eră glaciară
dacă am să ies totuşi
de câteva ori
va fi numai şi numai
să-mi curăţ crucea
cu o perie mare de sârmă

chiar dacă

Cum ar zice, dacă nu ar fi zis deja, Federico García Lorca
(în Oraş fără somn) 

Viaţa nu este vis. Alarmă! Alarmă! Alarmă!
Nu doarme nimeni în cer. Nimeni. Nimeni.
Nu doarme nimeni.
Făpturile din lună iscodesc şi-şi veghează colibele.
Vor veni şopîrlele vii să muşte oamenii ce nu mai visează
şi cel ce fuge cu inima frîntă va-ntîlni la răspîntii
fantastul crocodil liniştit sub gingaşul protest al astrelor.

Nu doarme nimeni în lume. Nimeni. Nimeni.
Nu doarme nimeni.
În cel mai îndepărtat cimitir e un mort
ce se vaită trei ani
că-n genunchi are-un sterp peisaj;
şi copilu-ngropat azi dimineaţă plîngea într-atît
încît au trebuit să cheme cîinii – să tacă.
Viaţa nu este vis. Alarmă! Alarmă! Alarmă!
Ne prăbuşim pe scări să-nfulecăm pămîntul umed
sau urcăm pe tăişul zăpezii cu corul daliilor moarte.
Dar nu e uitare, nici vis;
carne vie. Săruturile leagă gurile
într-un desiş de vene proaspete
şi pe-acela ce-l doare durerea-i, mereu o să-l doară,
şi pe cel ce se teme, pe umeri moartea-l va lua. (..)

și așa mai departe.. 

CEI POMENIȚI NU MOR NICIODATĂ

Dimitrie Stelaru

ÎNGER VAGABOND

  
Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decît Umilinţa;
Dar pînă cînd, înger vagabond, pînă cînd
Trupul acesta gol şi flămînd?

Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri la marginea oraşelor-
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mîinilor caută pîinea aruncată.
Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor."
Odată-poate cu înfriguratele zori vom sîngera
Şi spînzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare-
Vom avea pîine, pîine Şi-un kilogram de izmă pe masă.

n-ați

Doar știi că-s prizonieră și-ți tot amintesc că

„Grebla în rochie de cal trece strada, intra într-un magazin unde se vând scule pentru inocenți și cere un kilogram de pleoape. «Momentan nu avem decât lacrimi la litru», i se spune”. 
  Mergi cu alți pași
atunci de ce te miri

dinspre

 Despre o dispariție
Într-o zi (care putea fi marţi, dar nu era), profesorul Mignus a văzut un om, într-un loc. Părea să fie acelaşi.
Cînd s-a apropiat de el, a observat că ticăia. „De ce ticăi?“, l-a întrebat. „Ca să dispar“, i-a răspuns omul. „Ticăind?“, s-a mirat profesorul. „Bineînţeles“, a spus omul, „doar n-o să ţip.“ „Aşa e“, a recunoscut profesorul, „cu ţipetele nu ajungi departe. Dar ai încercat să bubui?“

Omul nu încercase, poate dintr-o greşită înţelegere a zgomotului şi a efectelor pe care un zgomot le are. La sfatul profesorului, a început să bubuie, mai întîi temător, apoi (pe măsură ce prindea curaj) cu tot mai mult aplomb. În cîteva clipe a dispărut.
Profesorul Mignus a numit acest fenomen calea neantului şi l-a clasat în categoria dispariţiilor uşoare.

negativ pe nădejde

speranța că

cu bine

  Gustave Moreau- The Chimera

 

Au bord de l`eau

Puis le cœur tout plein d’elle, à cette heure tardive
Où j’attendais, guettant les détours de la rive,
Quand elle apparaissait sous les hauts peupliers,
Le désir allumé dans sa prunelle brune,
Sa jupe balayant tous les rayons de Lune
Couchés entre chaque arbre au travers des sentiers,
Je songeais à l’amour de ces filles bibliques,
Si belles qu’en ces temps lointains on a pu voir,
Éperdus et suivant leurs formes impudiques,
Des anges qui passaient dans les ombres du soir.

Maupassant

cui?

 MADI - octombrie 1999
© Tudor Jebeleanu 

Se iubeau,
dar nu pentru că se vedeau rar
- aşa cum s-a consemnat mai târziu.
Se iubeau pentru că aveau aceeaşi frică

…şi aceeaşi cruzime.
Făceau lungi plimbări prin cartierele vechi
şi îşi înscenau unul altuia viitorul
praf şi pulbere,
praf…

 

Mariana Marin- Destin

■■■

“Dacă închid ochii, aud cum nimeni/ nu se gândeşte la mine”

Traian T. Coșovei -n. 28 noiembrie 1954 - d. 1 ianuarie 2014

 portret-  Luiza Palanciuc

Iulian Tănase

WELTSCHMERZ
(pentru Traian T. Coșovei)

Lumea a murit ieri pe la prînz
am rămas singur
nici măcar nu mai pot spune „am rămas singur pe lume“
căci lumea nu mai există
ci doar „am rămas singur“

Am cunoscut-o bine
lumea a fost o persoană cumsecade și o prestidigitatoare renumită
învîrtea oamenii pe degete cu o viteză uimitoare
am stat de multe ori împreună la aceeași masă
am băut bere ieftină și ne-am uitat la filme de destine animate
am rîs și am plîns pe umărul ei
lumea avea cîte un umăr pentru oricine simțea nevoia să plîngă
și lumea niciodată nu te lăsa să plîngi în gol sau pe jos sau pe masă sau în pahar
îmi spunea: „Nu-ți îndoi vinul cu lacrimi dacă nu te cheamă Ovidiu“
„Te cheamă, cumva, Ovidiu?“ mă întreba
„Nu, mulțumesc! Mă cheamă Aerostate!“

Odată mi-a dăruit o bancnotă străină adusă dintr-o țară cel mai probabil inexistentă
pe care mi-a scris „Cu prietenie și admirație“ sau cam așa ceva
n-am luat-o personal
căci nu era bine să iei personal ceea ce spunea lumea
chiar dacă uneori spunea lucruri minunate sau cumplite

Lumea a murit ieri pe la prînz
după o îndelungată suferință
auzisem că lumea ar fi bolnavă
dar nu îmi imaginam că mă va părăsi atît de curînd

Acum am rămas singur literalmente singur
intru pe Facebook ca și cum aș intra într-un cimitir
simt că trebuie să o fac
trebuie să scriu pe Facebook despre lumea care a murit ieri
trebuie să pun pe Facebook poze cu lumea care a murit ieri
sînt poet mă simt atît de singur
lumea a murit și nu a mai rămas nici un om căruia să îi spun
că mă numesc Aerostate nu Ovidiu

=ncepînd sfîrșitul.. ningea

«Mă uitam absent la nu știu ce
 Desigur în spatele meu ningea
 O fugă de iepuri lăsase urme pe cîmp
 Fără de arme fiind, Doamne,
 cum am putut să stîrnesc atîta groază!»

zîmbet

Postare by Prietenii Lui Florian "Motu" Pittis.

iubirea mea cea trista...
 "...iubirea mea, totusi, exista ?!?..."
 (Om Bun - 1993)

de foame, de sete, de cui s-o încrede

Yuval Yairi

sănătos, voios, voinic?

mi-ar plăcea să nu îmi placă

să nu vreau

dar

să îmi treacă

ECOUL frînge

să taci
să nu mă strigi
să nu trimiți cuvinte
să spui apusului
să minți mîine
lui va veni