A muțire

Adriana CARRASCO cu un motto lipit de mine din traducerea lui Iulian Tănase făcută Ladyei Lazarus a Sylviei Plath
(..)
Eu sînt opera voastră,
Eu sînt averea voastră,
Fetiţa de aur pur

Ce se topeşte într-un ţipăt.
Mă răsucesc, mă pîrjolesc.
Nu vă gîndiţi că vă subestimez marea îngrijorare.
Cenuşă, cenuşă –
Tu scormoneşti şi tulburi.
Carne, os, nu e nimic aici –
(..)
19 septembrie 1985

Eu sunt copilul cutremurului

cea expulzată direct dintre dărâmături,

fără ursitoare și bufnițe înțelepte

la căpătâi, țâșnind

din uterul mamei mele

ca dintr-un morman de moloz

în care se-ncurcă șomoioage de păr,

păpuși dezmembrate, cabluri, placente

eu sunt ruptura din orice context

vântul nu mă atinge apa se scurge

pe coapsele mele ca pe coloanele

unei case coloniale

în care se strâng orfanii, femeile mutilate

și bătrânii tăietori de agave.

Eu sunt copilul cutremurului

o breșă în lucruri, în amintirile prin care

nu se poate face ordine decât cu buldozerul

sunt o despicătură

pe care nu o acoperă nimic

și nu o umple nimic

și de aceea îmi găsesc loc doar printre ruine

zguduită de tot ce mi-au arătat oamenii.

-------------
traducere în limba română
de Claudiu Komartin

rar!

IMAGINI RARE George Enescu şi Constantin Brâncuşi, filmaţi la Paris, în 1947, la Ambasada României. Sursa video: Raluca Stirbat/Youtube/@EnescuHouseMihaileni.http://www.ziarulmetropolis.ro/viata-lui-brancusi-de-la-spalator-de-vase-la-Paris-la-Coloana-Infinitului
Posted by Ziarul Metropolis on 19 Februarie 2015

via Ziarul Metropolis
 IMAGINI RARE George Enescu şi Constantin Brâncuşi, filmaţi la Paris, în 1947, la Ambasada României. Sursa video: Raluca Stirbat/Youtube/@EnescuHouseMihaileni.

personale

Dana Banu

ce-și spunea tinerețea într-o zi oarecare de primăvară
voi ani duioși cu iz de iarbă amară
ce treceți calmi înveșmântați în catifeaua umbrei care mă-npresoară
ne-om revedea probabil în altă primăvară
când printre cearcăni riduri și atâtea cuvinte ascunse prin vreo călimară
am să vă regăsesc râzând și-am să vă retrăiesc la fel
promit solemn își spuse tinerețea privind atent în luciul apei clare o pasăre
ce tocmai fără întoarcere spre mai departe zboară

 Dana Banu Cella, m-am uitat pe pagina ta, dacă am înțeles bine e ziua ta azi. Fiind unul dintre cititorii mei cei mai apropiați și mai dragi îți dau poezia cu dedicațiune. La mulți ani fericiți îți doresc din tot sufletul.

apoi

Postare de Arseniy Lapin.

întîmplare

nu agreez topurile! .. și totuși:
”Poezii ale scriitoarelor Nina Cassian şi Doina Ioanid au fost incluse într-un top internaţional al celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani, informează publicaţia britanică The Guardian.”

Doina Ioanid
 

Câinele galben

Cu inima în mînă, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pămînt al făgăduinţei. Numai un cîine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mîncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.

 
(din vol. "Ritmuri de îmblînzit aricioaica" - Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010)

Nina Cassian

"Donna miraculata"

De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă

 ca hoitul luminând în întuneric. 

 Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,

 nici ochiul devenit mai fix şi sferic, 

 nici zdreanţa mâinilor pe obiecte, 

 nici mersul, inutil desfigurat de jind,

- ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, 

 ca nimbul putregaiului sclipind.
 (din volumul "Ambitus", publicat în anul 1969, la Editura pentru Literatură.)

----------
lista completă

furtișaguri

Am împrumutat o pagină de la Sory Leicu

după.. încă cîteva.. de pe la oamenii de bine

și tot așa.. alungați-mă mă de pe tarla cu ce puteți cu ce aveți că nu-i formă să mă pot opri din potlogăria asta poate cineva?.. să-mi (mi-o) zică (de la obraz :p)

să citim .. duios :))

„Să devii ceva mai prost poate fi o idee inteligentă. Să gândești mult este, în lumea de azi, un handicap ca oricare altul. Cel puțin așa crede Antoine, un tânar de 25 de ani, care suferă de boala gânditului și se simte foarte bătrân. Drept urmare, iși pune toată inteligența la bătaie ca să intre și el în categoria reconfortantă a imbecililor fericiți. Într-o acțiune alertă, plină de surprize, veți afla câte neajunsuri aduce inteligența, la ce e bună prostia și, mai ales, cum poți s-o dobandești„

duala

ce bine cunoaște Nichita, spăimîntările mele.. imaginea mea.. (de arbor mereu invers) desprinsă de-a celorlalți.. și totuși implorînd pentru ei luminarea ca un suflet rătăcit „ dus în nori, în scîteile/ celor neluminați„

îmblînzirea

”sângele meu picură în fiecare zi
câte puţin din viaţa ta
nu voi mai scrie nimic despre siberii
despre fiorduri azurii sau despre păsările lui Nichita
voi îmbrăca o tăcere perfect construită
profund şi grav voi aştepta o altă primăvară sau toamnă„
Dana Banu

mi-aș dori..

nu vă iert!

ferpar

Rainer Maria Rilke- Ce te faci, Doamne, dacă-ți mor?
(tr. Ioana Pavelescu)

Ce te faci, Doamne, dacă-ți mor?
Dacă mă sparg? (îți sunt urcior),
Dacă mă curm? (îți sunt izvor),
Îți sunt veșmânt și croitor,
Când nu mai sunt, ești fără rost.
N-o să mai ai, după ce mor,
cald bun-venit și adăpost.
Pierzi, ostenit, de pe picior,
sandaua moale ce ți-am fost.
Mantia-ți mare nu te mai ține.
Privirea ta, ce-al meu obraz, oricând,
o strânge cald ca într-un cuib plăpând,
veni-va după mine căutând,
și pe-nserat se va lăsa-n zbor frânt
la sânul pietrelor străine.
Ce te faci, Doamne? 
Mă-nspăimânt…

ort lui Charon..

.. înlăuntrul ¿ cu  i 

..

” Timpul nu mai există, aşadar, pentru că de acum
înainte, ce urmează nu mai e o întîmplare
şi nici o vreme despre care să se poată spune apoi
că e vremea după despărţirea de o fiinţă. Timpul
nu mai există. Ce are să mai -fie, mai tîrziu, mîine,
după o viaţă, nu se mai poate măsura vreodată
cu linişte ca aceasta, sau cu priviri, sau aşteptări
(o aşteptare fără obiect). Ce urmează mai poate fi, cel mult,
o amintire despre o seară cu lumină de iarnă
într-o cameră foarte moartă, cu oameni prea mulţi
strînşi laolaltă, şi evitînd -să privească unul spre altul — ”
Mircea Ivănescu ( n. 26 martie 1931 – d. 21 iulie 2011)

ZHAO CHUN

împărtășit de Petre Stoica
”Găsesc neasemuit de frumos proverbul chinezesc: 

"Dacă ai doua cămăși, vinde una și cumpără-ți un trandafir"

punte

aiurea & tot-uși

”Find what you love and let it kill you ”

Henry Charles Bukowski

și?

George Ţărnea- Eglogă destinului tragic

  Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit să fie trist...
M-apucă plânsul, deci exist!

stare

 Elena Cristina Vlad- Himere

The Moody Blues - Melancholy man

Asculta mai multe audio diverse

liniște, trece un nor

"Cînd tot ce ai iubit se scufundă încet,/ În aer, în lumină, în mîzga din creier…/ Să rămîn… Ce rămîn? Mici reflexe în aer,/ Cicatrici, o muzică ce dilată/ Imperceptibil celulele.// Pînă adormi. Sau te trezeşti? Pînă recazi/ În zgomot, în chingile poftei, ale viselor,/ Tot mai cleioase, tot mai speriate./ Ca şi trupul. Tot mai înspăimîntat:/ De lucruri, de cuvinte. Lacuri de mercur/ Acoperind tot ce a fost.// Tu, strînge din dinţi, ţine ochii deschişi,/ Ţine aproape! De lucruri, de cuvinte.// Doar acolo, acolo mai ies la suprafaţă/ Reflexele, vocile, micile daruri/ Ale aerului, ale luminii, ale unui Dumnezeu/ Tot mai îndepărtat"

Micile daruri, Alexandru Mușina

status, aiurea

Federico García Lorca
„Pero el 2 no ha sido nunca un número
porque es una angustia y su sombra...”
—Pequeño poema infinito. Nueva York, 10 de enero de 1930.

„Dar 2-ul nu a fost niciodată un număr
deoarece este doar o angoasă și umbra ei...”
—Mic poem infinit. New York, 10 ianuarie 1930.

EL BESO.1927.
©FEDERICO GARCÍA LORCA.

 

”şezum şi plînsum”

Ben Goossens Photography

 

Ion Chichere

În cub în cub barbar şi fără sentiment/ domnule bacovia/ întristat trăiesc/ şi ţara ta acuma-i de omor/ şi jaf cîinesc/ şi tac cu toţii/ înfricaţi şi laşi/ şi eu nu pot/ şi nu mai înţeleg/ dacă acest popor este român/ sau peceneg/

 

 

anoTimp rană

Pune mâna pe bărbatul tău, femeie!

Pune mâna pe bărbatul tău, femeie! Pune mâna
pe bărbatul tău, să-i ştii fiecare muşchi
şi fiecare cută a pielii! Căci, la vremea lui,

se va topi şi se va împuţina iar tu va trebui să-i
strâmtezi hainele noaptea din memoria degetelor,
să nu-i strici somnul. Se va trezi bărbatul tău,
va îmbrăca hainele strâmtate peste noapte
şi nu va şti că se topeşte şi se împuţinează!
Şi vei pieptăna, mai la urmă, un bărbat îmbrăcat
în haine de păpuşă, care-ţi va zâmbi cu zâmbetul
de copil veşnic.

Şi nu va fi întristare şi zăpezile vor veni
la vremea lor.

de Adrian Suciu