joi, 13 ianuarie 2011
ridicolul speranţei, culoarea
Ce minune e despărţirea verde de albastru
nonculorile s-au sinucis cu o cratimă
părăsirea e doar o altă licenţă poetică
mi-am cumpărat storuri neutre: doi bani
mesteacănule
eşti copac nehotărât copacule
pe mine mă joacă la ruletă rusească luna
echilibrul universului e în siguranţă cu noi
poate face pui vii în linişte: doi bani
mesteacănule
te învelesc în sărut de noapte bună
mă trezeşti în hohote ultraviolete
poeţii pot bate stepele ridicolului şi fără mine
odihnească-se-n pace metafora universală pute: doi bani
mesteacănule
p.s.
mi-am anulat căsuţa de s.m.s.
arunc cu pietre în baltă
ele aruncă în mine pătrate ecosez
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu