acum lui atunci

monolog alb

ultima dată când l-am văzut

era pe un pat

numerotat

al acelui spital.

îi crescuse barba

(în lipsa lui)

întrucât el

n-aș fi putut spune

că mai trăia.

priveam hipnotizat toate acele mașinării conectate

care îl trăiau

în locul lui

nehotărându-mă

cui

să-i vorbesc.

nu i-am putut adresa mai mult de o frază

și aceea poticnită

confuză

sterilă

precum o ușă care ți se deschide brusc

și grabnic

ți se închide

în nas

(ca o sclipire fugară

a unei inimi decolorate).

și numai după ce i-am văzut lacrima

înviindu-i paloarea

am știut că m-a auzit

că pricepuse

cine îi vorbea.

și numai după ce ea

lacrima

ți s-a uscat

am știut că știi că ți-a vorbit deșertul tătarilor

și dezolarea ta

și armata ta nedisciplinată și rebelă

domnule colonel

eu

progenitura ta

tată

ADĂPOST

(Brooke Shaden)

că ar putea veni viața un
anotimp despre care nu știm
 

fix așa

mulțumesc!, C.D.

am pornit

pornesc la fel de singuri
pe un alt drum aceiași pași
păzind o literă desprinsă prea devreme
pălitului cuvînt de bun rămas

prea-tîrziul împăcării

PLAGIAT 100%

după Liliana Jinca

Doamne, tineri mai eram
Când fugeam din rai pe geam
Să furăm cireșe-n sân

Dintr-un colț de iad păgân.

Și mușcând din carnea lor

Ne îmbolnăveam de dor…

George Țărnea- Fuga din Rai

de nada

Llueve. De mí (de este que soy)..

Fernando Pessoa

:(

am murit?

Lumea de-afară mă intimidează
nu pot ieşi pe stradă
fără un însoţitor
care să mă apere
de violenţa luminii murdare

de ianuarie 2012

plecarea inutilului

Sasa Pana - 8 august 1936

În casă-i sărbătoare (bunica totuşi plânge):
Vai! în gingia ştirbă - o seceră de sânge -
Chiar azi i-a răsărit întâiul dinte.
Cât drum pâna la perla cea de minte!

Acum "vorbeşte" cuvinte multe: de-nţeles
Uşor în baby-esperanto, mai ales,
Adesea ocărăşte gargarisind în pripă
Silabe ce le schimbă-n lacrimi
Într-o clipa.

Ar vrea mâncare multă: cu două linguriţe,
În alternări de vâsle, să-i sature guriţa.
Guriţa buzunarul spre care duce
Totul ce poate să apuce.

Cine-i mai cuminte? Cine-i mai bujor
Şi conduce casa chiar din cărucior?
Cine este fraged ca un trandafir?
Şi ecoul spune: - Unul, Vladimir.

chiar nu mă merit

echilibru interior

uit(ă)tură

Priveam în ochi
o picătură ameninţătoare
ea îşi zicea pasiv agresivă şi
ştiam că nu-i nici lacrimă asta
mai ales lacrimă nu era nesărata
de ea şi nici apă nu era şi rouă nici
atât ba chiar era o picătură infatuată
ce-şi bălăngănea picioarele în ochiul meu

ameninţând

n-am să plâng proasto poţi muri aşa,vie,
de inimă rea dacă au inventat mi rozBo
picăturilor impertinente care-şi pun
moaşe şi virgule în poezii netoato
care nu ai cum şti că doar eu
pot ucide oricevis(are)
închizând definitiv
ochiul

stampe*

Tu m-ai ales pe mine...


- Hokusai Yamauba -

... nu VALul doar aşteptarea lui
şi... apoiul
noiului
stampe, Emilio
şi Debussy pentru Hokusai
vremea când o să scriem
tăceri pe bambuşi apărând cocostârcii
de eternitate şi
vom zâmbi orezăriilor alintându-le
amintiri

----
* unde stampe are 3 sensuri
despre fiecare dintre ele am scris
haiku(ri)

plănuiesc

aici am stat şi
doar
am plâns
dacă îţi sună cunoscut
uită-mă
doar atât

atac de panică

Nopţile în terapie intensivă
sunt banale treceri
de la sunt
la am fost branula
doare, cumva, generos
pic- pic sora în gardă
se poartă profesional cu cei ce
icnesc a gata sunt dus puţin, iartă-mă
apoi vin cei de la smurd cu
aparatul acela hidos şi
aerul se termină
să sune naibi careva la fabrica
de oxigen e prea multă noapte
şi vecinul meu de pat nu mai visează

doctore, ce oră e acum la Новосиби́рск?

p.s.-
potriveşte-ţi ceasul
urmează ziua
am rămas numai eu, încă,Te rog!

prăbuşire în anoTimpuri, moarte

Creşte un copac de furie

în spatele frunţii mele

cu frunze roşii ca fulgerul,cu frunze albastre şi albe!

Un copac

care încă mai tremură-n vânt

ş eu îţi voi sfărâma casa,nimic nu-mi va mai fi străin,

nici măcar ceea ce-i omenesc

Ca un copac dinăuntru

se întinde el spre-n afară

şi sfarmă casa craniului

Luminând

ca o făclie-n pădure

în adânc de întuneric.

- Göran Sonnevi -

indiferenţă

uitarea pledează: nevinovat!
între trecut şi prezent

viitorul este o stradă

cu nume de om

care nu a fost visat

niciodată
pată
tu

semNE

Îmi mai sunt
ori
do(a)r în somn
o destrămată amintire
îmi pune întrebări
despre ce
despre cine
cândva cum
cum cândva
cine
lasă trecând
semne prin urme ?

"RUGAŢI-VĂ SĂ NU VĂ CREASCĂ ARIPI" … dacă nu ştiţi ce-i zborul…

“Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.“



Să te întorci în tine ca şi cînd
poţi ajunge mult prea devreme şi
poţi uita să pleci prea tîrziu

stagiunea începe cînd
nu vei mai fi

şi anotimpurile joacă ruleta rusească
cu timpul şi

nu există vindecare de trecut

şi nici uitare

doar confuzia unui anotimp
cu o cadenţă străină
altoi altui anotimp interior şi
poate străin
în care eşti întotdeauna

însingurat

însingurarea e opţiunea sinelui
explorator al anotimpurilor contradictorii
rotire în spirale

şterse prin colbul trecerilor sunt
în oraşul acesta urmele viselor tale.

GARA în care stăm stăini este
îţi aminteşti distihele paroxistice
un

“Loc al tuturor

Şi-al nimănui“

plimbare prin anotimpuri
suflet ţinut în căuşul palmelor goale.

Amînare

încerci redeprinderea paşilor

sprijin? perete fragil
lacrime nestrivite
între genele tale eu

munte de sare.

Înălţare!

învaţă-mă zborul nevisînd…

ocean plută gînd lumină izvoare.
Îmi creşte o aripă pe dinlăuntru
mi se primeneşte timpul

şi doare.