Se afișează postările cu eticheta miE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta miE. Afișați toate postările

vineri, 19 iunie 2015

acum lui atunci


monolog alb

ultima dată când l-am văzut
era pe un pat
numerotat
al acelui spital.
îi crescuse barba
(în lipsa lui)
întrucât el
n-aș fi putut spune
că mai trăia.
priveam hipnotizat toate acele mașinării conectate
care îl trăiau
în locul lui
nehotărându-mă
cui
să-i vorbesc.
nu i-am putut adresa mai mult de o frază
și aceea poticnită
confuză
sterilă
precum o ușă care ți se deschide brusc
și grabnic
ți se închide
în nas
(ca o sclipire fugară
a unei inimi decolorate).
și numai după ce i-am văzut lacrima
înviindu-i paloarea
am știut că m-a auzit
că pricepuse
cine îi vorbea.
și numai după ce ea
lacrima
ți s-a uscat
am știut că știi că ți-a vorbit deșertul tătarilor
și dezolarea ta
și armata ta nedisciplinată și rebelă
domnule colonel
eu
progenitura ta
tată

marți, 27 ianuarie 2015

ADĂPOST

(Brooke Shaden)

că ar putea veni viața un
anotimp despre care nu știm
 

miercuri, 12 martie 2014

fix așa

mulțumesc!, C.D.


sâmbătă, 5 ianuarie 2013

am pornit


pornesc la fel de singuri
pe un alt drum aceiași pași
păzind o literă desprinsă prea devreme
pălitului cuvînt de bun rămas

miercuri, 28 noiembrie 2012

joi, 13 septembrie 2012

PLAGIAT 100%

după Liliana Jinca

Doamne, tineri mai eram
Când fugeam din rai pe geam
Să furăm cireșe-n sân

Dintr-un colț de iad păgân.


Și mușcând din carnea lor


Ne îmbolnăveam de dor…


George Țărnea- Fuga din Rai

marți, 28 august 2012

de nada

Llueve. De mí (de este que soy)..

Fernando Pessoa


miercuri, 1 februarie 2012

vineri, 6 ianuarie 2012

am murit?

Lumea de-afară mă intimidează
nu pot ieşi pe stradă
fără un însoţitor
care să mă apere
de violenţa luminii murdare
de ianuarie 2012

luni, 8 august 2011

plecarea inutilului



Sasa Pana - 8 august 1936

În casă-i sărbătoare (bunica totuşi plânge):
Vai! în gingia ştirbă - o seceră de sânge -
Chiar azi i-a răsărit întâiul dinte.
Cât drum pâna la perla cea de minte!

Acum "vorbeşte" cuvinte multe: de-nţeles
Uşor în baby-esperanto, mai ales,
Adesea ocărăşte gargarisind în pripă
Silabe ce le schimbă-n lacrimi
Într-o clipa.

Ar vrea mâncare multă: cu două linguriţe,
În alternări de vâsle, să-i sature guriţa.
Guriţa buzunarul spre care duce
Totul ce poate să apuce.

Cine-i mai cuminte? Cine-i mai bujor
Şi conduce casa chiar din cărucior?
Cine este fraged ca un trandafir?
Şi ecoul spune: - Unul, Vladimir.

marți, 31 mai 2011

vineri, 6 mai 2011

sâmbătă, 30 aprilie 2011

uit(ă)tură

Priveam în ochi
o picătură ameninţătoare
ea îşi zicea pasiv agresivă şi
ştiam că nu-i nici lacrimă asta
mai ales lacrimă nu era nesărata
de ea şi nici apă nu era şi rouă nici
atât ba chiar era o picătură infatuată
ce-şi bălăngănea picioarele în ochiul meu

ameninţând

n-am să plâng proasto poţi muri aşa,vie,
de inimă rea dacă au inventat mi rozBo
picăturilor impertinente care-şi pun
moaşe şi virgule în poezii netoato
care nu ai cum şti că doar eu
pot ucide oricevis(are)
închizând definitiv
ochiul

marți, 19 aprilie 2011

stampe*

Tu m-ai ales pe mine...


- Hokusai Yamauba -

... nu VALul doar aşteptarea lui
şi... apoiul
noiului
stampe, Emilio
şi Debussy pentru Hokusai
vremea când o să scriem
tăceri pe bambuşi apărând cocostârcii
de eternitate şi
vom zâmbi orezăriilor alintându-le
amintiri

----
*
unde stampe are 3 sensuri
despre fiecare dintre ele am scris
haiku
(ri)

luni, 11 aprilie 2011

plănuiesc


aici am stat şi
doar
am plâns
dacă îţi sună cunoscut
uită-mă
doar atât

sâmbătă, 9 aprilie 2011

atac de panică

Nopţile în terapie intensivă
sunt banale treceri
de la sunt
la am fost branula
doare, cumva, generos
pic- pic sora în gardă
se poartă profesional cu cei ce
icnesc a gata sunt dus puţin, iartă-mă
apoi vin cei de la smurd cu
aparatul acela hidos şi
aerul se termină
să sune naibi careva la fabrica
de oxigen e prea multă noapte
şi vecinul meu de pat nu mai visează

doctore, ce oră e acum la Новосиби́рск?

p.s.-
potriveşte-ţi ceasul
urmează ziua
am rămas numai eu, încă,Te rog!

marți, 5 aprilie 2011

prăbuşire în anoTimpuri, moarte



Creşte un copac de furie
în spatele frunţii mele
cu frunze roşii ca fulgerul,cu frunze albastre şi albe!
Un copac
care încă mai tremură-n vânt

ş eu îţi voi sfărâma casa,nimic nu-mi va mai fi străin,
nici măcar ceea ce-i omenesc

Ca un copac dinăuntru
se întinde el spre-n afară
şi sfarmă casa craniului

Luminând
ca o făclie-n pădure
în adânc de întuneric.

- Göran Sonnevi -

joi, 24 martie 2011

indiferenţă

uitarea pledează: nevinovat!
între trecut şi prezent

viitorul este o stradă
cu nume de om
care nu a fost visat
niciodată
pată
tu


miercuri, 23 martie 2011

semNE


Îmi mai sunt
ori
do(a)r în somn
o destrămată amintire
îmi pune întrebări
despre ce
despre cine
cândva cum
cum cândva
cine
lasă trecând
semne prin urme ?

duminică, 6 februarie 2011

"RUGAŢI-VĂ SĂ NU VĂ CREASCĂ ARIPI" … dacă nu ştiţi ce-i zborul…




“Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.“



Să te întorci în tine ca şi cînd
poţi ajunge mult prea devreme şi
poţi uita să pleci prea tîrziu

stagiunea începe cînd
nu vei mai fi

şi anotimpurile joacă ruleta rusească
cu timpul şi

nu există vindecare de trecut

şi nici uitare

doar confuzia unui anotimp
cu o cadenţă străină
altoi altui anotimp interior şi
poate străin
în care eşti întotdeauna

însingurat

însingurarea e opţiunea sinelui
explorator al anotimpurilor contradictorii
rotire în spirale

şterse prin colbul trecerilor sunt
în oraşul acesta urmele viselor tale.

GARA în care stăm stăini este
îţi aminteşti distihele paroxistice
un

“Loc al tuturor

Şi-al nimănui“


plimbare prin anotimpuri
suflet ţinut în căuşul palmelor goale.

Amînare

încerci redeprinderea paşilor

sprijin? perete fragil
lacrime nestrivite
între genele tale eu

munte de sare.

Înălţare!

învaţă-mă zborul nevisînd…

ocean plută gînd lumină izvoare.
Îmi creşte o aripă pe dinlăuntru
mi se primeneşte timpul

şi doare
.