joi, 2 iunie 2011

nu'ş


“Femeia aceea avea o pensetă cu care îşi smulgea lacrimile de la rădăcină. M-am dus la ea şi am întrebat-o: „De ce eşti atît de trestie?“.”

– Iulian Tănase –
la
Etichete:

6 comentarii:

  1. Alin2 iunie 2011 la 21:17

    Dacă nu ar fi avut pensetă zahărul ar fi rămas în ea!
    Dar cred că tot ar fi găsit o metodă de extracţie...

    RăspundețiȘtergere
  2. CELLA2 iunie 2011 la 21:53

    crezi, doar
    nu vei şti niciodată sigur

    tănase a extras(-0 pe)adora:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Alin2 iunie 2011 la 22:08

    În lipsa siguranţei, credinţa(nu mă refer la cea religioasă, ci la ceva în genul acela) e foarte bună.

    RăspundețiȘtergere
  4. CELLA2 iunie 2011 la 22:15

    ameno!
    absolut

    RăspundețiȘtergere
  5. Irina M.4 iunie 2011 la 06:24

    Excelent pasaj.

    Cine ar fi stiut ca penseta e un obiect poetic?

    Dar iacata....

    RăspundețiȘtergere
  6. CELLA5 iunie 2011 la 14:11

    :)tănase
    e un cuvînt poetic

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)