Nu există decât eternitatea (?) din care viaţa este o formă, un accident.
Iubesc acest accident.
Când spun eternitate mă gândesc la ceea ce curge, la fluviu şi acest accident sunt eu, încântat şi îmi pare bine de cunoştinţă.
A scrie despre moarte.
Cunoaşteam foarte bine această problemă.
Punct de plecare: nevoie de echilibru, probabil. [fizic? spiritual (adică forţe)?]
Un oarecare determinism, teribil de important, cere ca forma mea să ia sfârşit pe ziua de...
Musa mea ştie şi nu este de acord (la gradul acesta de libertate, libertatea ei înseamnă mai ales emanciparea de acest determinism şi, într-o egală măsură, supunerea (?) lui).
Favorabili neîndrăgostiţi de formă îndeplinesc necesitatea.
În locul formei mele, la ziua stabilită, cu acordul musei aceleia, ia sfârşit forma favorabilului.
Necesitatea e îndeplinită.
Mai departe, o teribilă linişte.
Acest lucru îmi este la îndemână, în măsura în care mă liberez.
Elixirul de viaţă lungă nu este o utopie.
Viaţa veşnică este o realitate.
Există, dacă poţi să înţelegi prin inverse (nu prin contrarii) posibilitatea de a-mi păstra viaţa în măsura în care oricine o are pe aceea de a şi-o lua.
Libertatea de a nu muri se loveşte de aceleaşi piedici conştiente ca şi libertatea de a muri.
Meschina prelungire la apariţia accidentului fizic este o rămăşiţă, îngropată sub conştient.
Prin eliberare acordezi necesitatea veşnică şi necesitatea accidentului.
Accidentul e, astfel, necesitate. Musa păstrează forma de care s-a îndrăgostit. Nu e nevoie să declanşezi nimic aici.
Pe acest plan, ca pe oricare, favorabilii apar şi se oferă.
Între muse, în libertate, nu domneşte decât simpatia. Aici nu se mai pune problema egoismului.
Cel care a murit în locul meu avea un triplu motiv:
1. marea lui simpatie (favorabilitatea) care stăruie şi după aceea,
2. detestarea formei proprii,
3. gradul de maladie.
Acolo e ca aici, adică în prelungire e ca în prescurtare. Ceea ce e necesar în afară, cu ceea ce e necesar înăuntru: aceste două realităţi sunt la fel de existente, dar nu la fel de strălucitoare.
Steaua intimă.
Există subviaţa bolnavă.
Totul se dă şi se ia în acelaşi timp.
Favorabilul e o musă tristă sau o musă fericită. El te ajută în primul caz pentru că îşi detestă forma şi o iubeşte pe a ta, în al doilea caz pentru că îşi iubeşte forma şi o iubeşte şi pe a ta.
Între muse e numai iubire, numai linişte.
Aceasta se poate termina la voinţă sau se poate prelungi la voinţă. Necesitatea nu stă în fântână sau în umbrelă. E egal. Nu există criminali, există numai bolnavi, bolnavi care dau sau care iau.
Pe plan conştient, criminalii sunt numeroşi.
Statistici greşite: felul, motivul social etc. al sinuciderilor.
Înţelegi contagiunea lui Werther?
Ceea ce importă este sfârşitul unei forme.
Cu cât eşti mai liber nu există decât sinucidere şi aceasta chiar când moartea ta e declarată moarte naturală.
Cortul tău te ascultă. El eşti tu.
Freud ţi-a arătat până unde te poţi înşela. Dar totul se petrece dincolo de limitările lui, cu cât eşti mai liber.
Vorbesc despre sinucidere pentru că mi se pare acelaşi lucru cu nemurirea. E suficient să fii liber.
Aici intervine ideea de reîncarnare care se strecoară ca să te inducă în eroare, poate.
"Bătrânii sunt deznădăjduiţi." Raportul dintre musă şi formă nu poate fi exprimat atât de simplu.
Cunosc atleţi conştienţi, dar nu cunosc bolnavi liberi.
Îţi voi vorbi despre lună şi aceasta nu o vei putea acoperi cu toate calculele, dacă ai să ştii să te uiţi la ea.
Apoi îţi voi reaminti de entuziasm: el e la fel de periculos ca şi deznădejdea.
Două din apele negre în care te scalzi.
Peretele dintre tine şi mine poate să dispară dintr-o dată şi atunci ai vedea clar.
E nevoie să îndrăzneşti doar că-ţi laşi înţelegerea conştientă, este nevoie să citeşti cuvintele mele cu linişte, nu cu inteligenţă.
Nu-ţi ascund nimic: perdeaua e prinsă cu ace de propriile tale gene.
Cunoşti câinii din India şi cei de pe tot globul, care vor să-şi rupă lanţurile după indicaţiile reţetelor? Pielea lor, dar numai atât, e uneori liberă.
Nu rezuma aceasta: să mă spăl deci, să fiu liniştit.
Pentru mine e egal, pentru tine e îngrozitor.
Ultimile cuvinte despre spălat: fă aceasta cum ai face un ritual.
Dar fii atent şi prinde câinele, pentru a-l scoate din tine împreună cu ritualul.
E absolut necesar.
Iubesc acest accident.
Când spun eternitate mă gândesc la ceea ce curge, la fluviu şi acest accident sunt eu, încântat şi îmi pare bine de cunoştinţă.
A scrie despre moarte.
Cunoaşteam foarte bine această problemă.
Punct de plecare: nevoie de echilibru, probabil. [fizic? spiritual (adică forţe)?]
Un oarecare determinism, teribil de important, cere ca forma mea să ia sfârşit pe ziua de...
Musa mea ştie şi nu este de acord (la gradul acesta de libertate, libertatea ei înseamnă mai ales emanciparea de acest determinism şi, într-o egală măsură, supunerea (?) lui).
Favorabili neîndrăgostiţi de formă îndeplinesc necesitatea.
În locul formei mele, la ziua stabilită, cu acordul musei aceleia, ia sfârşit forma favorabilului.
Necesitatea e îndeplinită.
Mai departe, o teribilă linişte.
Acest lucru îmi este la îndemână, în măsura în care mă liberez.
Elixirul de viaţă lungă nu este o utopie.
Viaţa veşnică este o realitate.
Există, dacă poţi să înţelegi prin inverse (nu prin contrarii) posibilitatea de a-mi păstra viaţa în măsura în care oricine o are pe aceea de a şi-o lua.
Libertatea de a nu muri se loveşte de aceleaşi piedici conştiente ca şi libertatea de a muri.
Meschina prelungire la apariţia accidentului fizic este o rămăşiţă, îngropată sub conştient.
Prin eliberare acordezi necesitatea veşnică şi necesitatea accidentului.
Accidentul e, astfel, necesitate. Musa păstrează forma de care s-a îndrăgostit. Nu e nevoie să declanşezi nimic aici.
Pe acest plan, ca pe oricare, favorabilii apar şi se oferă.
Între muse, în libertate, nu domneşte decât simpatia. Aici nu se mai pune problema egoismului.
Cel care a murit în locul meu avea un triplu motiv:
1. marea lui simpatie (favorabilitatea) care stăruie şi după aceea,
2. detestarea formei proprii,
3. gradul de maladie.
Acolo e ca aici, adică în prelungire e ca în prescurtare. Ceea ce e necesar în afară, cu ceea ce e necesar înăuntru: aceste două realităţi sunt la fel de existente, dar nu la fel de strălucitoare.
Steaua intimă.
Există subviaţa bolnavă.
Totul se dă şi se ia în acelaşi timp.
Favorabilul e o musă tristă sau o musă fericită. El te ajută în primul caz pentru că îşi detestă forma şi o iubeşte pe a ta, în al doilea caz pentru că îşi iubeşte forma şi o iubeşte şi pe a ta.
Între muse e numai iubire, numai linişte.
Aceasta se poate termina la voinţă sau se poate prelungi la voinţă. Necesitatea nu stă în fântână sau în umbrelă. E egal. Nu există criminali, există numai bolnavi, bolnavi care dau sau care iau.
Pe plan conştient, criminalii sunt numeroşi.
Statistici greşite: felul, motivul social etc. al sinuciderilor.
Înţelegi contagiunea lui Werther?
Ceea ce importă este sfârşitul unei forme.
Cu cât eşti mai liber nu există decât sinucidere şi aceasta chiar când moartea ta e declarată moarte naturală.
Cortul tău te ascultă. El eşti tu.
Freud ţi-a arătat până unde te poţi înşela. Dar totul se petrece dincolo de limitările lui, cu cât eşti mai liber.
Vorbesc despre sinucidere pentru că mi se pare acelaşi lucru cu nemurirea. E suficient să fii liber.
Aici intervine ideea de reîncarnare care se strecoară ca să te inducă în eroare, poate.
Cunosc atleţi conştienţi, dar nu cunosc bolnavi liberi.
Îţi voi vorbi despre lună şi aceasta nu o vei putea acoperi cu toate calculele, dacă ai să ştii să te uiţi la ea.
Apoi îţi voi reaminti de entuziasm: el e la fel de periculos ca şi deznădejdea.
Două din apele negre în care te scalzi.
Peretele dintre tine şi mine poate să dispară dintr-o dată şi atunci ai vedea clar.
E nevoie să îndrăzneşti doar că-ţi laşi înţelegerea conştientă, este nevoie să citeşti cuvintele mele cu linişte, nu cu inteligenţă.
Nu-ţi ascund nimic: perdeaua e prinsă cu ace de propriile tale gene.
Cunoşti câinii din India şi cei de pe tot globul, care vor să-şi rupă lanţurile după indicaţiile reţetelor? Pielea lor, dar numai atât, e uneori liberă.
Nu rezuma aceasta: să mă spăl deci, să fiu liniştit.
Pentru mine e egal, pentru tine e îngrozitor.
Ultimile cuvinte despre spălat: fă aceasta cum ai face un ritual.
Dar fii atent şi prinde câinele, pentru a-l scoate din tine împreună cu ritualul.
E absolut necesar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu