Se afișează postările cu eticheta magie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta magie. Afișați toate postările
marți, 6 octombrie 2015
joi, 3 septembrie 2015
aniverSARă
Iulian Tănase
Prin fața casei noastre
timpul trece în fiecare zi la o altă oră
Mama îmi zice: iar a trecut timpul
și tata îmi zice: cum mai trece timpul pe lîngă noi
Și noi stăm și ne uităm în urma lui pînă dispare cu totul
Și într-o zi mama îmi zice: a venit timpul
și tata și el: a venit timpul s-a oprit în fața casei noastre
De-acum înainte în fiecare zi va fi aceiași oră.
sâmbătă, 1 august 2015
veacul S
Gellu Naum
1 august 1915 – 29 septembrie 2001
E necesar să ţinem seama de tot ce am rostit numai în treacăt în lunga noastră viaţă În plus va trebui să ne gândim la tot ce am uitat restituind astfel strălucitoarea tăcere care se cuvine
şi fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului său ochi se va trezi atunci la vârsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anulează de la sine şi ne părăseşte încetul cu încetul pe măsura unei adânci uitări
şi nimeni n-o să mai apară nici chiar aceea care ne visa în graţia înverşunată a iubirii
(altminteri veghea ei ne ocroteşte pe drumul fără încetare care ne străbate)
şi doar un loc acolo ne va aştepta venirea dezamăgitoare
marți, 19 mai 2015
marți, 31 martie 2015
Despre mine: Înger ciung în 2 rime, sine
I
El începe cu sin și sfîrșește
cu sine,
Nu-l vestește nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă,
Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
și nici formă. Ar semăna întrucîtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu ce mai strîmtă piele
cu putință. Dar el nu are nici măcar
atîta piele cît sfera.
El este înlăuntrul - desăvîrșit,
și,
deși fără margini, e profund
limitat,
Dar de văzut nu se vede.
Nu-l urmează istoria
propriilor lui mișcări, așa
cum semnul potcoavei urmează
cu credință
caii..
Nichita Stănescu- 11 elegii, 1966,
”Atît de nefericiţi să fim noi încît să trebuiască să ne iubim.”- N.S.
"Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun." - G.N.
”Atît de nefericiţi să fim noi încît să trebuiască să ne iubim.”- N.S.
"Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun." - G.N.
luni, 9 februarie 2015
Memento mori
“Nu există decît eternitatea (?) din care viaţa este o
formă, un accident. Iubesc acest accident. Cînd spun eternitate mă
gîndesc la ceea ce curge, la fluviu şi acest accident sunt eu, încîntat
şi îmi pare bine de cunoştinţă.” – Gellu Naum
Culianu
Un fulger…apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum ?
-Baudelaire-
Un fulger…apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum ?
-Baudelaire-
luni, 19 ianuarie 2015
joi, 2 octombrie 2014
joi, 25 septembrie 2014
fragment
Nu există decât eternitatea (?) din care viaţa este o formă, un accident.
Iubesc acest accident.
Când spun eternitate mă gândesc la ceea ce curge, la fluviu şi acest accident sunt eu, încântat şi îmi pare bine de cunoştinţă.
A scrie despre moarte.
Cunoaşteam foarte bine această problemă.
Punct de plecare: nevoie de echilibru, probabil. [fizic? spiritual (adică forţe)?]
Un oarecare determinism, teribil de important, cere ca forma mea să ia sfârşit pe ziua de...
Musa mea ştie şi nu este de acord (la gradul acesta de libertate, libertatea ei înseamnă mai ales emanciparea de acest determinism şi, într-o egală măsură, supunerea (?) lui).
Favorabili neîndrăgostiţi de formă îndeplinesc necesitatea.
În locul formei mele, la ziua stabilită, cu acordul musei aceleia, ia sfârşit forma favorabilului.
Necesitatea e îndeplinită.
Mai departe, o teribilă linişte.
Acest lucru îmi este la îndemână, în măsura în care mă liberez.
Elixirul de viaţă lungă nu este o utopie.
Viaţa veşnică este o realitate.
Există, dacă poţi să înţelegi prin inverse (nu prin contrarii) posibilitatea de a-mi păstra viaţa în măsura în care oricine o are pe aceea de a şi-o lua.
Libertatea de a nu muri se loveşte de aceleaşi piedici conştiente ca şi libertatea de a muri.
Meschina prelungire la apariţia accidentului fizic este o rămăşiţă, îngropată sub conştient.
Prin eliberare acordezi necesitatea veşnică şi necesitatea accidentului.
Accidentul e, astfel, necesitate. Musa păstrează forma de care s-a îndrăgostit. Nu e nevoie să declanşezi nimic aici.
Pe acest plan, ca pe oricare, favorabilii apar şi se oferă.
Între muse, în libertate, nu domneşte decât simpatia. Aici nu se mai pune problema egoismului.
Cel care a murit în locul meu avea un triplu motiv:
1. marea lui simpatie (favorabilitatea) care stăruie şi după aceea,
2. detestarea formei proprii,
3. gradul de maladie.
Acolo e ca aici, adică în prelungire e ca în prescurtare. Ceea ce e necesar în afară, cu ceea ce e necesar înăuntru: aceste două realităţi sunt la fel de existente, dar nu la fel de strălucitoare.
Steaua intimă.
Există subviaţa bolnavă.
Totul se dă şi se ia în acelaşi timp.
Favorabilul e o musă tristă sau o musă fericită. El te ajută în primul caz pentru că îşi detestă forma şi o iubeşte pe a ta, în al doilea caz pentru că îşi iubeşte forma şi o iubeşte şi pe a ta.
Între muse e numai iubire, numai linişte.
Aceasta se poate termina la voinţă sau se poate prelungi la voinţă. Necesitatea nu stă în fântână sau în umbrelă. E egal. Nu există criminali, există numai bolnavi, bolnavi care dau sau care iau.
Pe plan conştient, criminalii sunt numeroşi.
Statistici greşite: felul, motivul social etc. al sinuciderilor.
Înţelegi contagiunea lui Werther?
Ceea ce importă este sfârşitul unei forme.
Cu cât eşti mai liber nu există decât sinucidere şi aceasta chiar când moartea ta e declarată moarte naturală.
Cortul tău te ascultă. El eşti tu.
Freud ţi-a arătat până unde te poţi înşela. Dar totul se petrece dincolo de limitările lui, cu cât eşti mai liber.
Vorbesc despre sinucidere pentru că mi se pare acelaşi lucru cu nemurirea. E suficient să fii liber.
Aici intervine ideea de reîncarnare care se strecoară ca să te inducă în eroare, poate.
"Bătrânii sunt deznădăjduiţi." Raportul dintre musă şi formă nu poate fi exprimat atât de simplu.
Cunosc atleţi conştienţi, dar nu cunosc bolnavi liberi.
Îţi voi vorbi despre lună şi aceasta nu o vei putea acoperi cu toate calculele, dacă ai să ştii să te uiţi la ea.
Apoi îţi voi reaminti de entuziasm: el e la fel de periculos ca şi deznădejdea.
Două din apele negre în care te scalzi.
Peretele dintre tine şi mine poate să dispară dintr-o dată şi atunci ai vedea clar.
E nevoie să îndrăzneşti doar că-ţi laşi înţelegerea conştientă, este nevoie să citeşti cuvintele mele cu linişte, nu cu inteligenţă.
Nu-ţi ascund nimic: perdeaua e prinsă cu ace de propriile tale gene.
Cunoşti câinii din India şi cei de pe tot globul, care vor să-şi rupă lanţurile după indicaţiile reţetelor? Pielea lor, dar numai atât, e uneori liberă.
Nu rezuma aceasta: să mă spăl deci, să fiu liniştit.
Pentru mine e egal, pentru tine e îngrozitor.
Ultimile cuvinte despre spălat: fă aceasta cum ai face un ritual.
Dar fii atent şi prinde câinele, pentru a-l scoate din tine împreună cu ritualul.
E absolut necesar.
Iubesc acest accident.
Când spun eternitate mă gândesc la ceea ce curge, la fluviu şi acest accident sunt eu, încântat şi îmi pare bine de cunoştinţă.
A scrie despre moarte.
Cunoaşteam foarte bine această problemă.
Punct de plecare: nevoie de echilibru, probabil. [fizic? spiritual (adică forţe)?]
Un oarecare determinism, teribil de important, cere ca forma mea să ia sfârşit pe ziua de...
Musa mea ştie şi nu este de acord (la gradul acesta de libertate, libertatea ei înseamnă mai ales emanciparea de acest determinism şi, într-o egală măsură, supunerea (?) lui).
Favorabili neîndrăgostiţi de formă îndeplinesc necesitatea.
În locul formei mele, la ziua stabilită, cu acordul musei aceleia, ia sfârşit forma favorabilului.
Necesitatea e îndeplinită.
Mai departe, o teribilă linişte.
Acest lucru îmi este la îndemână, în măsura în care mă liberez.
Elixirul de viaţă lungă nu este o utopie.
Viaţa veşnică este o realitate.
Există, dacă poţi să înţelegi prin inverse (nu prin contrarii) posibilitatea de a-mi păstra viaţa în măsura în care oricine o are pe aceea de a şi-o lua.
Libertatea de a nu muri se loveşte de aceleaşi piedici conştiente ca şi libertatea de a muri.
Meschina prelungire la apariţia accidentului fizic este o rămăşiţă, îngropată sub conştient.
Prin eliberare acordezi necesitatea veşnică şi necesitatea accidentului.
Accidentul e, astfel, necesitate. Musa păstrează forma de care s-a îndrăgostit. Nu e nevoie să declanşezi nimic aici.
Pe acest plan, ca pe oricare, favorabilii apar şi se oferă.
Între muse, în libertate, nu domneşte decât simpatia. Aici nu se mai pune problema egoismului.
Cel care a murit în locul meu avea un triplu motiv:
1. marea lui simpatie (favorabilitatea) care stăruie şi după aceea,
2. detestarea formei proprii,
3. gradul de maladie.
Acolo e ca aici, adică în prelungire e ca în prescurtare. Ceea ce e necesar în afară, cu ceea ce e necesar înăuntru: aceste două realităţi sunt la fel de existente, dar nu la fel de strălucitoare.
Steaua intimă.
Există subviaţa bolnavă.
Totul se dă şi se ia în acelaşi timp.
Favorabilul e o musă tristă sau o musă fericită. El te ajută în primul caz pentru că îşi detestă forma şi o iubeşte pe a ta, în al doilea caz pentru că îşi iubeşte forma şi o iubeşte şi pe a ta.
Între muse e numai iubire, numai linişte.
Aceasta se poate termina la voinţă sau se poate prelungi la voinţă. Necesitatea nu stă în fântână sau în umbrelă. E egal. Nu există criminali, există numai bolnavi, bolnavi care dau sau care iau.
Pe plan conştient, criminalii sunt numeroşi.
Statistici greşite: felul, motivul social etc. al sinuciderilor.
Înţelegi contagiunea lui Werther?
Ceea ce importă este sfârşitul unei forme.
Cu cât eşti mai liber nu există decât sinucidere şi aceasta chiar când moartea ta e declarată moarte naturală.
Cortul tău te ascultă. El eşti tu.
Freud ţi-a arătat până unde te poţi înşela. Dar totul se petrece dincolo de limitările lui, cu cât eşti mai liber.
Vorbesc despre sinucidere pentru că mi se pare acelaşi lucru cu nemurirea. E suficient să fii liber.
Aici intervine ideea de reîncarnare care se strecoară ca să te inducă în eroare, poate.
Cunosc atleţi conştienţi, dar nu cunosc bolnavi liberi.
Îţi voi vorbi despre lună şi aceasta nu o vei putea acoperi cu toate calculele, dacă ai să ştii să te uiţi la ea.
Apoi îţi voi reaminti de entuziasm: el e la fel de periculos ca şi deznădejdea.
Două din apele negre în care te scalzi.
Peretele dintre tine şi mine poate să dispară dintr-o dată şi atunci ai vedea clar.
E nevoie să îndrăzneşti doar că-ţi laşi înţelegerea conştientă, este nevoie să citeşti cuvintele mele cu linişte, nu cu inteligenţă.
Nu-ţi ascund nimic: perdeaua e prinsă cu ace de propriile tale gene.
Cunoşti câinii din India şi cei de pe tot globul, care vor să-şi rupă lanţurile după indicaţiile reţetelor? Pielea lor, dar numai atât, e uneori liberă.
Nu rezuma aceasta: să mă spăl deci, să fiu liniştit.
Pentru mine e egal, pentru tine e îngrozitor.
Ultimile cuvinte despre spălat: fă aceasta cum ai face un ritual.
Dar fii atent şi prinde câinele, pentru a-l scoate din tine împreună cu ritualul.
E absolut necesar.
miercuri, 16 iulie 2014
joi, 12 iunie 2014
amintirea minunii
aceia care nu au văzut nu au ce mărturisi celorlalți le mîngîi aripile care au planat alăturînd
vineri, 6 iunie 2014
duminică, 18 mai 2014
rătăcitor
“Der Liebe Macht“, Poetul și profetul naturalist Gustav Arthur Gräser,
cunoscut ca Gusto Gräser, s-a născut pe 16 februarie
1879, la Brașov. La vârsta de 15 ani, Gusto Gräser
abandonează gimnaziumul. În 1896, o sculptură
de-a sa câștigă medalia de aur la Expoziția
Mondială de la Budapesta, după care începe studii
de artă la Viena. Frecventează pentru scurt timp grupul
Humanitas al pictorului Karl Wilhelm Diefenbach, al
cărui spirit nonconformist și reformator l-a influențat
foarte mult. Totuși nu tolerează mult stilul autoritar
al maestrului, așa că tânărul Gräser se
va întoarce înapoi în Transilvania. Aici
realizază opera-program pentru creația sa, pictura “Der
Liebe Macht“, în care își exprimă
dezacordul față de lumea pragmatică și
industrializată, dezumaniza(n)tă, care se autodistruge,
optând pentru renașterea într-o existență
în armonie cu natura. Astăzi, pictura este expusă
la Muzeul Casa Anatta, pe Monte Verità.
citiți ?
„Cine călătoreşte-n depărtare
Adesea vede lucruri ce-l uimesc.
Acasă-apoi le spune cu glas tare
Şi-ai lui ca mincinos îl dojenesc.
Căci omul mărginit nu dă crezare
La tot ce ochii nu-i adeveresc.
Deci cei neştiutori eu nu m-aştept
Să creadă în cuvântul meu cel drept.”
(Herman Hesse, Călătorie spre
Soare-Răsare, 1932)
miercuri, 23 aprilie 2014
marți, 15 aprilie 2014
luni, 31 martie 2014
marți, 25 februarie 2014
mereu îndrăgostita
Vivant comme le désir
Cruel comme la mémoire
Bête comme les regrets
Tendre comme le souvenir
Froid comme le marbre
Beau comme le jour
Fragile comme un enfant
Il nous regarde en souriant
Et il nous parle sans rien dire
Reste là
Là où tu es
Nous n'avions que toi sur la terre
Ne nous laisse pas devenir froids”
Jacques Prevert, Cet Amour
șantier./ ilustrație de carte/ peniță/ autor alex ivanov/
din ciclul evaziuni estetice/autor alex ivanov/ gravură.
marți, 11 februarie 2014
Esta mujer es mía
¿Estaba enamorado Borges de María Kodama?
vineri, 7 februarie 2014
restituire
De remarcat suprapunerea "Cocoșului" peste imaginea maestrului. " 'Cocoșul' sunt eu.", spunea Brâncuși.
miercuri, 29 ianuarie 2014
devreme uitați, poeții.. îngeri
Gabriela Negreanu
Să trăieşti în cercuri închise
cu mlaştini făcute să soarbă
o lume obscură, o lume dementă
şi oarbă
mintea să nu-ţi poată urca
dincolo de contemplarea buricului
să tragi de pământuri ca vitele
pe genunchii nimicului
şi aici, unde mai circulă veşti
dinspre Pergam şi Elada, dinspre înalte lupte oculte
tu să n-ai habar de nimica
şi nimeni să n-aibă auz să te-asculte
să mori în neştire ca muştele, harul
cel născut o dată la o mie de ani
să piară ca pulberea, în râsul mulţimilor.
Să trăiești
Să trăieşti în cercuri închise
cu mlaştini făcute să soarbă
o lume obscură, o lume dementă
şi oarbă
mintea să nu-ţi poată urca
dincolo de contemplarea buricului
să tragi de pământuri ca vitele
pe genunchii nimicului
şi aici, unde mai circulă veşti
dinspre Pergam şi Elada, dinspre înalte lupte oculte
tu să n-ai habar de nimica
şi nimeni să n-aibă auz să te-asculte
să mori în neştire ca muştele, harul
cel născut o dată la o mie de ani
să piară ca pulberea, în râsul mulţimilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)