vineri, 2 aprilie 2010

buletin de ştiri- două mii / august, 5 spre 10

Eu, mie, despre mine…

… găsit întîmplător, cînd credeam că mi-e bine.

Nimic important, mi-am spus. Am (a)dormit cu un gînd. Asta se poate să nu fi fost chiar bine.

M-oi fi trezit? Nu-mi amintesc nimic despre mine.

În oglinzi nu mă uit, oglinzile îmi sunt străine. Le-am spart şi le-am aruncat mult mai demult. Mult înainte să fi suspendat timpul şi absenţa mea despre mine. Oglinzile mint, nu spun nimic despre mine. Sunt lucruri şi vorbe şi nesuflete. Străine. Eu, mă am doar pe mine.

Nu, nu am plîns, în somn. Ştiu sigur. Somnul este singura stare în care mi-e bine. Atunci ce urme de sare spăl?

Le am dintr-un vis mai vechi? nu pot fi ale mele. Nu le recunosc, nu-mi spun nimic despre mine.

Locuiesc în aceiaşi ciupercă ciudată. Asta este tot ce-mi pot aminti. Limba în care-mi vorbesc nu spune nimic, doar repetă la nesfîrşit: dămămite, dă-mă-mi-te, te-mă-mi-dă…

Imposibil de trăit în vacarmul ăsta.
Afară, aceiaşi siberie, toate-s la locul lor. Mă liniştesc. Sunt acasa mea, totul este bine. Sunt eu şi cu mine. Noi, suntem bine. În prag, Buletinul de Ştiri şi frunze de arţar. Nu le iau, sunt verzi. Nu-mi spun, încă, nimic despre mine.

Azi nu am primit flori. Ciudat. Am adormit nesărutată?. O fi fost înnorat?.

Lasă, sărut eu florile Ieri, le mîngîi şi pun samovarul să le uite. Poate aşa or să se înveselească. Fereastra-i spre Nord. Aceiaşi. Totu-i la locul lui. Nimic face aceiaşi şi-aceiaşi şi-aceiaşi… muncă… bună.

Citesc?

BULETIN DE ŞTIRI DESPRE MINE
Soarele răsare şi apune (?)- niciodată, ameţeala care te ţine este normală, te învîrţi planetar, stai locului! poţi cădea

Timpul- semn; ceva încolăcit şi într-o rînă; nu ştiu ce înseamnă… trec mai departe

Evenimentele importante ale… – ştes, nu înţeleg ce scria; presupuneri nu fac

Temperaturi- stabile! în coborîre constantă

De făcut- nimic!

Starea actuală- Bună!… o pot atîrna pe perete, cu faţa spre Nord, nu o doare

Gata, nimic nou, sunt liniştită. Îndosariez. Pun biblioraftul la locul lui şi-mi intru în rutina indicată.

Mă supraveghez atent. Cînd o să am veşti las urme. Găsitorului, gînduri bune.

erată- mine, e doar o greşală repetată, asumat(ă), de sens(uri) uitată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu