Volodia, mie…

…ți-am spus ieri că zbor… ei, și ce?
doar nu ai crezut că am aripi icarist spre tine,
a fost doar dorința mea să te știu și să mor
de nu am crezut că sunt încă mai tânăr ca mine…

…ți-am mai spus că sunt ca o gaură-n cer… ei și ce?
doar nu ai crezut că din mușchii mei blegi se va naște ceva?
…gândește-te tu… s-ar putea să se nască din
carnea mea flască altceva
decât un penibil EHE?

…acum, sigur, o fac pe nebunul, o fac pe deșteptul să am…
dar punem pariu că Dumnezeu a împărțit lumea înainte să înțeleagă faptul că
la fiecare pas de om
și la fiecare fir de ață
și la fiecare neputință cu puf de bumbac
și la fiecare ham
există cel puțin o întrebare:încotro?

...

femeie dacă nu ai vești despre tine
întreabă-mă pe mine cum
de ești așa înaltă că
nu-ți văd ochii peste poartă și
nici umărul pe care mă ridicam la mere nu
pare să mă apere să
mă vadă…
sunt așa de simpatic când mă scutur pe buze încât
pare că te sărut cu cireșul de după mărul din poartă sau
cu fânul din pod sau
cu bunica încercând să afle
de ce am cosit cu degetele încercând să
îți fac dar un inel strălucind bine…
uf… ce greu e să spun că
mă așteapta un fost coleg de cameră la
birtul din colț… mie
numele birtului mi se pare fantastic…
se numește „La Dumneavoastră, Domniță!„