vineri, 4 februarie 2011

singurătăţii, mereu



ce grea e fruntea ta adormită
abandonată blînd în palmele mele

dormi

veghez încă ninsoarea dintre
ridurile iernii sărutîndu-le unul după altul

dormi

degetele dimineţii-s departe
albind dincolo de mîngîierea mea

dormi

ceAIul care-ţi amînase
liniştea e rece deja ţi-l sorb de sub pleoape

dormi



prima sorbitură este la fel de amară ca viaţa

a doua este la fel de dulce ca dragostea

a treia este la fel de calmă ca moartea

dormi


p.s.-
unde-am citit, noi, asta ?

ştii tu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu