joi, 23 iunie 2011

să nu-mi crezi cînd plîng de dor, doar dor


Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută

După perdelele trase.

Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,

Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,

Neîndrăznind să bată şi să intre,

Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil

Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,

Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere

Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,

Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,

Doar amintirea ta îl ţine

Cu nevăzute degete de fantasmă.

- Tristan Tzara -

2 comentarii:

  1. Dacă iubești doar sufletul, doare...
    Dacă acesta s-ar întrupa oare iubirea l-ar mai recunoaște? Sufletul e perfect... Una e să iubești un suflet și alta e să iubești un om.

    RăspundețiȘtergere
  2. doare oricum şi perfecţiunea nu există
    în rest, ne trăim prin comparaţii, banalităţi aspirînde
    excepţiile n-au întărit niciodată reguli
    multe vorbe-n vînt şi repetări de nimic :(

    RăspundețiȘtergere