desfăcînd un inel
„îmi place cum nu se termină poemele lui/ aşa cum dantelăria unui grilaj/ se pierde violetă peste stinsul penaj/ al grădinii – în centrul cuvîntului// fraza sa e o delicată concepţie – bizantin/ concetto făcut din tăceri și enigme// și nuanţe contenind între părelnice paradigme// labirinturi – lumini de mezanin// o prietenă mi-a vorbit zilele astea despre/ pisici/ despre zăpadă şi surzenie şi indiferenţă – am vorbit şi de el/ și mi-am zis – ce frumos poem s-ar scrie/ aici/ între vorbele noastre desenînd o absenţă – desfăcînd un inel“.
- poem dedicat lui Mircea Ivănescu-
din volumul Alte camere, alte glasuri de ieri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu