rece

am o veste proastă să-mi dau și nu știu cu ce să încep..
cu partea de sus a veștii proaste
cu partea de mijloc a veștii proaste
cu partea de jos a veștii proaste
am să fac compromisuri
cu partea de sus a părții de sus a veștii proaste
cu partea de mijloc a părții de sus a veștii proaste
cu partea de jos a părții de sus a veștii proaste
am să continui apoi cu partea de mijloc a veștii proaste..
o voi duce așa o vreme așteptînd troleul..
la mine-n oraș nu circulă trolee..
poate aștept metroul..
!poate
am auzit despre EL

ce~ața

Timo Sälekivi Finnish

Să ne legăm la (de)ochi unul pe celălalt, să ne ascundem mîinile în cel mai la îndemănă buzunar aplicat, să amestecăm cuvintele de-a baba oarba pînă ce amețeala o să le găsească absurde, să facem colecții cuminți de neastîmpăr saturînd liniștea cu zgomotele tăcerilor noastre
eu nu sunt tu cînd semnele de punctuație despart sinucigașii în răi și  în ce ar fi fost dacă nu s-ar fi povestit
despre viață numai de bine .. așa cum ni se induce, motivațional inept, urmează
mÂine!
cu peron pe ambele părți
(exclus sus/ jos¿)

piuă îngerească

cerne Doamne timpul

lin

să mă ierte dacă-l 

țin 

„Improvizație în debaraua de la Humanitas - Piața Unirii, IAȘI
(Laptele Cîinelui Singuratic)

Foaie verde de-alior,
Toate trupurile mor,
Numai sufletele lor
Urcă-n cer și se cobor
Și-apoi încodată mor
De-atîta pustiu și dor
Că nu-și aflu trupul lor...

28 iunie 2013

 Brumaru Emil Mai corect ar fi: "Și-apoi și dînsele mor", acentuîndu-se că moartea sufletelor vine abia dupa ce își caută iar trupurile pe pămînt și nu le mai găsesc vii...”

ciornă.. altA

 
îmi pre(A)gătesc ieriNareA...
... în straturi moi şi groase atentă să nu-mi scape vreun fulg rebel şi cald din pleoapa grea şi-`nsingurată pînă mai ieri dovadă că v-am vegheat plecat. cealaltă pleoapă rîde păzind atent intrarea. nimeni aici nu va mai fi acasă seara. suntem plecaţi în sănii cu zurgălăi betegi suntem la vînătoare de cerbi şi de mistreţi. să nu ne călcaţi pragul cu ramuri verzi de mirt. noi nu suntem acasă, iernăm prelung şi surd. şi n-avem veşti acolo unde suntem plecaţi ajung la noi doar aburi din orişice lăsaţi. cărările ni-s şterse prin gheţuri dîre nu-s noi nu suntem acasă şi nici nu suntem duşi.

fotografia>© Emilian Chirila = blues for the light

ciornă la

că eşti tu, că eşti voi, firul de aţe lălîi se zvîrcolește-n incomod= nod! deznoadă-te-n alte noduri pătrate care să şteargă aţoasa ta nepăsare aceea nu poate. îmi cînt şi-mi descînt de culoare şi nodul desfăcut de alţii mă răneşte în calmul aţelor interioare. prinde un capăt dar nu-i, ia o urmă a nodului care am fost nuştiucui. dacă păsarea culorii ar putea să doară dovada aţei din noduri m-ar îmbogăţi şi-aş putea să fiu sfoară.
şi nu-s ea şi nu-s voi şi parcă nici nu mai vreau să fiu nodul aiurea  dintre mine şi noi.
poate mă revolt şi-l rog pe creatorul de aţe să-mi dea darul suprem al celor care ştiu împleti laţe.

pentru mîine

prea devreme
prefăcut în miracol
că doar minunile-s întîmplătoare
  Pecado Original
 Ah, quem escreverá a história do que poderia ter sido?
Será essa, se alguém a escrever,
A verdadeira história da humanidade.

O que há é só o mundo verdadeiro, não é nós, só o mundo;
O que não há somos nós, e a verdade está aí.

Sou quem falhei ser.
Somos todos quem nos supusemos.
A nossa realidade é o que não conseguimos nunca.

Que é daquela nossa verdade — o sonho à janela da infância?
Que é daquela nossa certeza — o propósito a mesa de depois?

Medito, a cabeça curvada contra as mãos sobrepostas
Sobre o parapeito alto da janela de sacada,
Sentado de lado numa cadeira, depois de jantar.

Que é da minha realidade, que só tenho a vida?
Que é de mim, que sou só quem existo?

Quantos Césares fui!

Na alma, e com alguma verdade;
Na imaginação, e com alguma justiça;
Na inteligência, e com alguma razão —
Meu Deus! meu Deus! meu Deus!
Quantos Césares fui!
Quantos Césares fui!
Quantos Césares fui!

Álvaro de Campos, in "Poemas"Heterónimo de Fernando Pessoa

“Ah, cine va scrie istoria celor care puteau sa fie?/ Ar fi aceasta, dacă ar fi cineva s-o scrie,/ Adevărata istorie a umanității.// Ceea ce este e doar lumea adevărată, nu suntem noi, e doar lumea;/ Și ceea ce nu suntem noi, iar adevărul acesta este.// Eu sunt cel care nu am reușit să fiu./ Suntem cu toții cei care presupunem că suntem./ Realitatea noastră e cea pe care niciodată nu o obținem.// Ce se întâmplă cu acel adevăr al nostru-reveria la fereastra copilăriei?/ Ce se întâmplă cu acea certitudine-proiectele la masa de apoi?// Mă gândesc, cu capul așezat pe mâinile mele suprapuse/ Acum sprijinite pe cerceveaua înaltă a ferestrei de la balcon,/ Cum stau eu sucit pe un scaun, după cină.// Care este realitatea mea, întrucât eu nu am decât viața// Ce e cu mine, întrucât eu nu sunt decât cel care există?// Cât de numeroși Cezari am mai fost și eu?// În suflet, și chiar cu un anumit adevăr;/ În imaginație, chiar cu o oarecare justiție;/ În inteligență, chiar cu o anumită dreptate-/Doamne Dumnezeule! Doamne! Doamne!-/ Cât de mulți Cezari am fost!/ Cât de mulți Cezari am fost!/ Cât de mulți Cezari am fost!”
 

À la recherche du temps perdu

”De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci”
asta nu înseamnă că nu-ți respectam voia ori că ”te urmăream de-a lungul molatecii poteci„
nu! nici că ți-aș pune-n gînd bilete albastre pe care să scriu, cu gîndul de pe urmă.. a ta ¿ , a mea ?, (noastra ¿ ?), .. "Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn ..”

clișeu: important e drumul nu capătul lui
accidentele de parcurs se 
clasează
dosar închis ¡! n.u.p.!
drum bun ! ¡
(p.s.- bilet, strecurat în rucsac, de drum : 
”oaspetele necunoscut eram chiar eu
cel care ieri credea în ziua de azi
cel aşteptând scrisoarea care nu a sosit
cel care mâine îşi va pune o mască 
să nu se mai recunoască să nu mai aştepte nimic”- P.S.)
---
foto-  Simon Siwak

în~ trecere

carnea înveleşte oasele
şi ei pun şi-o minte acolo
şi uneori şi-un suflet
şi femeile sparg vaze
de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-şi găseşte
perechea
dar o ţin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea înveleşte oasele
şi carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.

n-avem nicio şansă:
suntem prizonierii
aceluiaşi scenariu.

nimeni nu-şi găseşte
perechea.

gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.

Charles Bukowski, traducere de Dan Sociu

= exercițiu : în& spre

 semnele mint ¡!

 
În spadele perdelelor îşi dorm ascunzişurile calea în
spre înstrăinată însingurare.
În spatele genelor ochii îşi fac loc înspre priviri care …

nimic !

în

spre 

migrări

(uneori îngerii pleacă)
nu(-ți) face cuib cioplit.. doar împletește(-ți) anoTimpurile și ele vor ști.. cît să(-ți) rămînă
(singurătatea poate fi de foarte multe feluri)
amintește-mi să te pomenesc în rugăciuni cînd ninge

poveri

Sărută-i soare mîinile iar tu Lună sărută-i poimîinile şi
despărţirea să nu doară. daţi nume fiecărei
sărutări şi suflet fiecărui
sărut.
împăcarea neliniştii s-a pierdut.
nu poate aparţine cel ce nu şi-a aparţinut. cum
să-şi nege îngerii cioatele din umerii dezgoliţi. atunci
cînd aripele cresc pe dinlăuntrul  zborul e gînd mereului frînt

cînd ning

Mi-au plecat pădurile în bejenie
să-mi ceară milă, vreau, întunericul
nu mai am sus și jos  iarnă-mi sunt
cern, peste voia mea, îngeri

portal

număram locurile așteptînd să se întîmple orice
..1.. 2.. 3..
eram frate de cruce cu ecoul meu
.. 3.. 2.. 1..
zborul nu-i o opțiune
umbra nu-i un sentiment
vine iarna

neîncrederea

ca vină asumată
construiește și surpă (totdeodată)

ne- gociere

Ștefan Câlția- ÎNTÎLNIREA

știm că nu a fost așa dar asta nu ne împiedică
mințim frumos?
împiedică darul să spună ceva
ce știm

oarecare

picăturile de ploaie par mereu întîmplătoare
doar fereastra de la care le privești poate fi
o alegere
nu-i

doar ți se pare

vehicole

Scrisorile care ajung la mine
au avut de străbătut puncte necardinale   
au ajuns bine și apoi și-au văzut de drumuri

semn

Kisa Kavass

mîinile moi și fierbinți ale muribunzilor
(de dezvoltat)

nu plîng

te rugam cu cerul şi pămîntul
 cu viaţa  nevieții din ea să exişti
tu, nu 
fotografiind scurtCIRCUITE  
 uit să plîng
lacrimele sunt proaste conducătoare de viaţă
ce fac?, prăsesc afecte
bine! virgula pune-o tu

bucuria