acum lui atunci

monolog alb

ultima dată când l-am văzut

era pe un pat

numerotat

al acelui spital.

îi crescuse barba

(în lipsa lui)

întrucât el

n-aș fi putut spune

că mai trăia.

priveam hipnotizat toate acele mașinării conectate

care îl trăiau

în locul lui

nehotărându-mă

cui

să-i vorbesc.

nu i-am putut adresa mai mult de o frază

și aceea poticnită

confuză

sterilă

precum o ușă care ți se deschide brusc

și grabnic

ți se închide

în nas

(ca o sclipire fugară

a unei inimi decolorate).

și numai după ce i-am văzut lacrima

înviindu-i paloarea

am știut că m-a auzit

că pricepuse

cine îi vorbea.

și numai după ce ea

lacrima

ți s-a uscat

am știut că știi că ți-a vorbit deșertul tătarilor

și dezolarea ta

și armata ta nedisciplinată și rebelă

domnule colonel

eu

progenitura ta

tată

s.o.s, de dor

Postare de Direcţia 9.

tout est si peu

a vedea peste tot mîini de cenușă
făcînd gesturi de cenușă
în urma unor trenuri inexistente

poate femei fantomatice
în balcoane inexistente
scutură păpuși nou-născute
și praful cade sonor
ca un lemn

a căuta – ce?
pe-aceste străzi care nu vestesc nici o casă
nici o cotitură nici un zid
sub atîta și-atîta cenușă
strînsă-n hîrlețul felinarelor

a vedea – ce?
peste tot e pustietate încenușată

Acest poem a fost scris de ALEX LEO ŞERBAN şi a fost publicat în volumul "Alte camere, alte glasuri de ieri"

via In memoriam Alex. Leo Şerban

 

n-am lacrimi.. drum de lumină POETE, o lacrimă-i cît un pod de cale ferată

„Eram o viață dată la zar
tricotată din cele mai mici amănunte de zdrențe…

La ceasul oprit așteptam –
purtam pe umăr parpalacul tocit al unei absențe. ”

 „E prea tîrziul acela de care ne e frică”.
!

„Fericirea intră şi iese pe geam ca o frînghie de rufe.

Te rog să mă ierţi, nu pot să-ţi mai ţin loc de gînduri.„

să-i zici lui NICHITA de bine de noi..
sosim!!! :(

somn

Abonné Absent
Autoportrait
CélineM©2011

magia neuitării

Андре́й Арсе́ньевич Тарко́вский- ностальгия ( Andrei Tarkovski- Nostalgia)

 

ideea de destin

cu ideea de tine în gând
m-am urcat într-o zi pe ideea de cal
am ajuns până la ideea de capăt de pământ
sperând că te găsesc cu ideea de mine în cap, normal.
Nu erai; așa că tot cu ideea de tine în gând
m-am întors purtat de ideea de vânt
și am continuat să te caut obsedat de ideea de când
zile și mile și ploi și idile, până când
nu te-am găsit
și de ideea de tine m-am îndoit.
Acum înțeleg că
nici n-aveai cum să mă recunoști
pentru că tu căutai ideea de mine
nu pe mine
în sine
și ai tot căutat până m-ai găsit
în spatele ideii de mine
ca în spatele unei vitrine.
 *- Iv, care (nu-) i naiv & eu care TAC să-i fac pe plac-

PLĂNUIAM plecarea

grațioasei & luminoasei IRINA

~ Bercée par les Grands Maîtres de la Renaissance Italiens et Flamands, Catherine Chauloux s'est construit un monde qui a longtemps été fantastique. Après avoir parcouru longuement le thème du désert, puis celui de l'orientalisme, elle est entrée aujourd'hui dans une atmosphère plus légère. Ses «p'tites nanas» sont travaillées dans une gestuelle assurée. Aujourd'hui elle excelle dans un style lyrique et intemporel composé de personnages surprenants d'humour, de vivacité et de fraîcheur grâce à une technique précise et raffinée. Cette artiste née en 1957, est depuis plus de 25 ans primée dans de nombreux salons et exposée en France et à l'étranger.~

apoi te-am întîlnit pe tine(-n drum) și m-am oprit
să-mi mint tristețea, să rup tot ce-am vrut, să plănuiesc
un gînd bun :)

   

stop cadru definitiv

Andrei Rublev

Andrei Tarkovsky

scrie-mi în palmă să te aud cînd mă privești

Union Libre by Léon Ferrari, 2004 (poem by André Breton embossed in Braille on a photograph)
* http://foxesinbreeches.tumblr.com/post/32052883275/union-libre-by-leon-ferrari-2004-poem-by-andre

la plecare

N-am să revin, n-ai să revii:
Munţi mici, munţi mici şi trişti...
Nu mai există oameni vii:
Tu - singură - exişti.

 

Romulus Vulpescu

 

 (n. 5 aprilie 1933, Oradea – d. 18 septembrie 2012, București) 

Infatuare

Îmi sunt contemporan - şi mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.

N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Şi-n ochi - un ev de fum şi-un zeu ucis.

Pot foarte bine să rămân închis
Şi să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orişicare piele...

Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

citește-mi poVEȘTI poate

...

Nichita-Chipurile şi glasul Poetului de gj

~.~

Să mi se ia pentru o vreme trupul,
să rămân suflet şi atât,
să plâng cum plâng sufletele singure
când li se face urât.
-Ileana Mălăncioiu

scriindu-ți

 I’m tired , I have not the courage to be an absolute nobody

în gînd
cu lacrimile din
somnul tău fără vise

ALUNECĂRI

Não posso adiar para outro século a minha vida
Nem o meu amor
Nem o meu grito de libertação
Não posso adiar o coração
 -António Ramos Rosa-

IARTĂ-MĂ că n-am murit la timp

veghez

ce grea e fruntea ta adormit 
abandonată blînd în palmele mele
dormi
veghez, încă, ninsoarea dintre ridurile 
ei sărutîndu-le unul după altul
dormi
degetele dimineţii-s departe 
albind dincolo de mîngîierea mea
dormi
ceAIul care-ţi amînase liniştea 
e rece, deja, ţi-l sorb de sub pleoape
dormi

prima sorbitură este la fel de amară ca viaţa
a doua este la fel de dulce ca dragostea
a  treia este la fel de calmă ca moartea
dormi

departe de noi

p.s.

ştii tu

a.l.ş.

desfăcînd un inel
 
„îmi place cum nu se termină poemele lui/ aşa cum dantelăria unui grilaj/ se pierde violetă peste stinsul penaj/ al grădinii – în centrul cuvîntului// fraza sa e o delicată concepţie – bizantin/ concetto făcut din tăceri și enigme// și nuanţe contenind între părelnice paradigme// labirinturi – lumini de mezanin// o prietenă mi-a vorbit zilele astea despre/ pisici/ despre zăpadă şi surzenie şi indiferenţă – am vorbit şi de el/ și mi-am zis – ce frumos poem s-ar scrie/ aici/ între vorbele noastre desenînd o absenţă – desfăcînd un inel“.

- poem dedicat lui Mircea Ivănescu-
din volumul  Alte camere, alte glasuri de ieri

:(

ДЕНИС ОКТЯБРЬ